Ploieşti: Ioana Maria Vlas află astăzi dacă va fi eliberată condiţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O comisie din cadrul Penitenciarului Târgşor, din Prahova, ia astăzi în discuţie reiterarea cererii de eliberare condiţionată a Ioanei Maria Vlas, fost admistrator al SOV Invest.

Eliberarea condiţionată a Ioanei Maria Vlas, condamnată definitiv în dosarul FNI , în care şi fostul director Gelsor, Nicolae Popa, are de executat 15 ani de închisoare, se discută astăzi în cadrul unei comisii a Penitenciarului Târgşor.

Vlas a cerut, în luna mai, la comisia de la Penitenciarul Târgşor, eliberarea condiţionată, însă cererea a fost respinsă. Ulterior, instanţa a stabilit că Vlas poate reitera solicitarea în luna noiembrie. La recurs, Tribunalul Prahova a decis că Ioana Vlas poate reitera cererea mai devreme, respectiv pe 10 septembrie.

Ioana Maria Vlas a fost judecată pentru înşelăciune în dosarele FNI şi FNA. În dosarul FNI, aceasta a fost condamnată la 10 ani de închisoare, în timp ce Nicolae Popa la 15 ani. Vlas a executat deja peste şase ani din pedeapsă, în timp ce Nicolae Popa a fugit din ţară în 2000, în anul prăbuşirii celor două fonduri.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite