Ploieşti: În mâinile ultimului olar din Gorgota, lutul vorbeşte
0
O tradiţie românească de secole este pe punctul să dispară. În urmă cu sute de ani, îndeletnicirea de bază a localnicilor din comuna prahoveană Gorgota era olăritul.
Meşteşugul făuririi vaselor de lut s-a transmis din generaţie în generaţie. Pe parcursul ultimilor ani însă, olăritul nu i-a mai interesat pe tinerii din comună. Aşa că acum mai sunt în toată localitatea, doar 3 olari.
Doi dintre ei sunt octogenari, iar ultimul olar care ar mai putea transmite meseria altora, este Dumitru Gheorghe, sau nea Titel cum îl ştiu localnicii.
48 de ani la roata de olarit
Nea Titel are 55 de ani şi este considerat ultimul olar din Gorgota. Meşterul îşi aminteşte că primul contact cu roata de olarit l-a avut pe la şase ani.
De atunci nu a fost zi în care olarul să nu potrivească lutul în mâini pentru ca apoi să modeleze străchini, oale, ghivece sau vaze. Din olărit s-a întreţinut până acum toată familia lui.
"M-am căsătorit de tânăr, iar soţia mea venea tot dintr-o familie de olari. Mi-a fost de mare ajutor. Eu lucram vasele la roată şi ea le înflorea, le smălţuia. Muncă multă, dar ne-a plăcut, şi asta am făcut amîndoi toată viaţa. Aşa ne-am ţinut copiii în facultate", îşi aminteşte Dumitru Gheorghe.
Olarul are doi copii, de care este foarte mândru. Băiatul a terminat facultatea de aeronave, iar fata pe cea de chimie industrială. Mâhnirea lui nea Titel este că nici unul din copii nu a prins drag de olărit.
"M-au ajutat, la pictat vasele, la încărcat cuptorul, la adus lut de la râu. Dar nici fata şi nici băiatul nu au vrut să înveţe să lucreze la roată. Îmi pare rău că se pierde tradiţia familiei mele aşa, de fapt tradiţia întregii comune. Odată cu mine va muri şi olăritul în zona asta", a mărturisit cu amărăciune nea Titel.
Vocea pămîntului învârtit pe roată
Ca meşteşugul vechi de secole să nu dispară de tot, ultimul olar din Gorgota pare dispus să-i înveţe şi pe alţii secretul transformării lutului în mici opere de artă. Din păcate nu oricine poate prinde meseria.
E nevoie de talent şi de îndemânare, spune Dumitru. Şi tot nu e suficient. "Trebuie să simţi lutul, să-i asculţi vocea. Alfel nu îţi iese vasul. Lutul vorbeşte cu olarul când este modelat. La vasele mari se aude cel mai bine glasul pământului. Dacă ştii ce vrea lutul nu ai cum greşi", a mai spus Dumitru.
Şi soţia olarului regretă pierderea tradiţiei. În toţi anii cât i-a stat alături lui Titel, prin mâna ei au trecut poate milioane de vase de lut. "Nu e greu atâta timp cât faci cu dragoste meseria asta.
Pentru noi olăritul a însemnat pâinea de zi cu zi. Face parte din viaţa noastră. E normal să ne doară sufletul când ne gândim că după noi, nu va mai fi nici un olar la Gorgota", s-a confesat Liliana Gheorghe.
Soluţii salvatoare pentru olari
Autorităţile locale din comună încearcă ca în al doisprezecelea ceas să salveze brand-ul care a făcut cunoscută localitatea cu ani în urmă.
Nu sunt însă prea multe soluţii. Principalul motiv al dezinteresului tinerilor de a învăţa să modeleze lutul este că nu e o meserie bănoasă, iar munca e de zece ori cât profitul.
De cîţiva ani primăria din comună organizează „Târgul Meşteşugarului", destinat în special olarilor din zonă. Pentru că iniţiativa nu a adus nici o schimbare, a apărut o altă idee.
"Am vrea să înfiinţăm un centru de olărit în comună. Nea Titel, pentru că e ultimul olar în putere, ar putea să-i înveţe pe tineri tainele meşteşugului. Rămâne de văzut dacă asta va schimba ceva. E păcat că tradiţiile noastre vechi se pierd, şi câştigă teren mărfurile de proastă calitate venite din import", a declarat Marian Stancu, viceprimarul comunei Gorgota.
O meserie cu rădăcini adânci în trecutul românilor, moare încet în fiecare zi.
Parcă ştiind asta, nea Titel se aşează la roată când se luminează de ziuă şi se desparte de ea la lăsarea serii. Modelează, în mâinile bătătorite de vreme, vas după vas, de parcă şi-ar dori ca acestea să rămînă mărturie peste timp a unei meserii speciale pe care din nepăsare am pierdut-o.
Se încarcă comentariile...
