Ploieşti: Iarna pune la grea încercare nervii prahovenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Străzile din Mitică Apostol sunt pline de zăpadă şi noroi
Străzile din Mitică Apostol sunt pline de zăpadă şi noroi

Nici nu a nins bine că deja au apărut primele probleme în judeţ. Un cartier întreg al Ploieştiului se luptă cu troienele şi noroiul, pentru că utilajele de deszăpezire nu au intervenit, iar, pe DN1, ninsoarea şi numărul mare de turişti produc ambuteiaje.

Locuitorii din cartierul ploieştean Mitică Apostol au fost uitaţi de autorităţi. „De când a început să ningă, pe niciuna din străzile din cartier nu au intrat utilajele de deszăpezire. Zăpada s-a mai topit ieri, când a fost mai cald şi acum străzile sunt pline de nămeţi amestecaţi cu noroi", spune Roxana Georgescu, o locuitoare din zonă. Femeia este  nemulţumită că, pentru a merge la serviciu, trebuie să se lupte cu troienele şi cu zloata de pe strada sa.

Mai citiţi şi: Constanţa: Zăpada a acoperit Autostrada Soarelui! Vezi starea drumurilor din judeţ!

Deszăpezire de ochii lumii

Arterele principale şi secundare din Ploieşti, potrivit conducerii Rosal Grup, au fost deszăpezite încă din dimineaţa zilei de luni, de când a început să ningă. „Am folosit sărăriţe mari şi mici, acum, curăţăm trotuarele şi aleile din Ploieşti. În cartierul Mitică Apostol nu am ajuns, pentru că aici străzile nu sunt asfaltate şi am aşteptat să îngheţe pământul pentru a curăţa cu lamele. Astăzi, spre sfârşitul zilei, echipajele noastre vor merge acolo", spune Gelu Constantinescu, directorul filialei Ploieşti a Rosal Grup.

Noul contract încheiat cu Primăria Ploieşti va aduce, în conturile acestei firme, din ianuarie, încasări de 70 de ori mai mari pentru serviciile de deszăpezire, care sunt vizibile numai în zonele centrale ale municipiului.

Trafic îngreunat pe DN1

Totodată, cei care doresc să ajungă în această seară la munte, sunt sfătuiţi să aleagă DN1A, prin Cheia, pentru a evita aglomeraţia pe de DN1. „În staţiuni sunt aşteptate mii de turişti, după-amiază, iar la trecerile de pietoni pe Valea Prahovei au fost trimise echipe de lucrători pentru fluidizarea traficului", explică Ştefan Crivăţ, şeful Poliţiei Rutiere Prahova.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite