Ploieşti: Iarna, distracţia e maximă pe Valea Prahovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Distracţia a început deja pe Valea Prahovei-imagine arhivă
Distracţia a început deja pe Valea Prahovei-imagine arhivă

Trasee scurte, la baza staţiunilor, sporturi de iarnă sau plimbări cu telegondola şi telecabina, plus multe alte surprize, sunt ofertele de sezon

Sezonul rece aduce pe Valea Prahovei zeci de mii turişti la fiecare sfârşit de săptămână.

Iubitorii de munte care aleg ca punct de distracţie staţiunea Sinaia nu vor putea efectua decât un singur traseu montan accesibil în această perioadă a anului, anume cel care leagă Sinaia de Cota 1.400. Toate celelalte trasee sunt închise.

La Sinaia turiştii mai pot opta şi pentru schi, snowbord sau săniuş pe pârtia Valea Dorului, care poate fi folosită doar dacă nu viscoleşte. Tot în aceste condiţii funcţionează şi telegondola din Sinaia, care are program zilnic de la ora 9.00 la ora 17.00.

O plimbare de la baza staţiunii la Cota 1.400 costă 18 lei pentru adulţi şi 9 lei pentru copiii care au cel mult 14 ani şi nu include şi returul cursei.

Acelaşi traseu, dus-întors, dar cu telecabina are preţul de 26 de lei. Programul telecabinei este în fiecare zi de la ora 8.00 la ora 16.00.

 

Echipamente de schi

Cei care doresc să schieze şi au nevoie de un echipament complet, format din schiuri, clăpari şi beţe, îl pot închiria pentru o sumă de 40 de lei pe zi.

Pentru a folosi o pereche de schiuri taxa este de 25 de lei pe zi, iar chiria unui echipament de schi complet pentru copii este 35 de lei pentru o zi. 40 de lei pe zi costă şi un echipament complet pentru snowbord, care este compus din placă şi bocanci speciali.

Dacă vremea nu este bună pentru schiat, turiştii pot alege distracţia de la patinoarul din Sinaia, care este deschis zilnic între orele 9.00 şi 23.00.

Intrarea pe gheaţă costă 15 lei, iar închiriatul patinelor costă tot 15 lei, pentru 90 de minute.

 

 

Zăpadă şi la Buşteni

Drumul care duce la Gura Diham şi Cabana Diham, traseul până la Poiana Izvoarele şi la Cascada Urlătoarea sunt singurele practicabile pentru turiştii care aleg să petreacă acest weekend la Buşteni.

Pentru că zăpada care s-a aşternut în ultimele zile acoperă un strat de gheaţă, în unele zone există chiar şi pericolul unor avalanşe dacă va viscoli în aceste zile.

Pentru a putea admira peisajul, turiştii pot urca din staţiune până la Babele şi retur cu telecabina. Preţul unei curse este de 54 de lei, iar programul este zilnic, între orele 8.30 şi 15.45.

La Buşteni se poate schia pe pârtia Kalinderu, iar cei care nu au echipamentul necesar format din schiuri, clăpari şi beţe, îl pot închiria pentru o zi, la preţul de 40 de lei.

La Azuga turiştii pot schia pe pârtia Cazacu, pe care pot ajunge cu telefericul, preţul unui drum fiind de 15 lei.

O plimbare cu telegondola costă 25 de lei de persoană, programul acesteia fiind zilnic între orele 9.30 şi 16.30.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite