Ploieşti: Mega-eveniment la Sinaia: Green Planet Blues începe în această seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dubiţa solară se va afla astăzi, de la ora 18.00, în faţa magazinului Winmarkt din Sinaia
Dubiţa solară se va afla astăzi, de la ora 18.00, în faţa magazinului Winmarkt din Sinaia

Cele mai bune filme eco vor rula la Casino Sinaia, iar intrarea este liberă pentru toţi cei care doresc să participe la eveniment.

În această seară, de la ora 20.00, la Casino Sinaia va avea loc deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii a evenimentului cinematografic dedicat mediului, Green Planet Blues. În premieră în România, participanţii la eveniment vor putea urmări “The Missing Linx”, preselectat pentru cel mai bun film de animaţie la Premiile Oscar de anul acesta. Regizorul filmului, Raul Garcia va fi prezent la Sinaia pentru a explica publicului culisele a ceea ce se va vedea pe ecran.

Tot astăzi, Cosymo’s Solar Cinema, singurul cinematograf care nu prejudiciază în niciun fel mediul înconjurător va începe să proiecteze filme de scurt metraj, timp de trei zile. “În fiecare zi, proiecţiile vor începe de la ora 18.00 şi vor dura aproximativ 30 de minute. Astăzi, dubiţa solară se va afla în faţa magazinului Winmarkt, mâine lângă Şcoala Generală George Enescu, iar sâmbătă, în parcarea de la telegondolă. Vor fi proiectate clipurile finaliştilor participanţi la concursul Green Teen Spirit”, ne-a declarat Mădălina Roşu, purtătorul de cuvânt al Primăriei din Sinaia.

Apel la protejarea mediului

Pe parcursul celor patru zile de film ecologic, la Sinaia, vor rula 14 documentare care analizează unul sau mai multe cazuri de abuz împotriva planetei, făcând apel la îmbrăţişarea unui mod de viaţă care să ţină cont de protejarea mediului înconjurător. „Prin proiectarea acestor filme de mediu încercăm să atragem publicul pentru a-i transmite un mesaj mai complicat, cum este cel al ecologiei. Important este ca atitudinea oamenilor să se schimbe în privinţa conservării şi protejării mediului”, a precizat Oana Darie, director de comunicare Green Planet Blues. În cadrul evenimentului, vor fi prezentate şi filme eco pentru copii, cum ar fi „Gimme a Hug”, un documentar dedicat protecţiei rechinilor, care sunt pe cale de dispariţie.

În pauza dintre proiecţii, vor avea loc diverse mese rotunde unde se va discuta despre un proiect de colectare a deşeurilor într-o singură zi, din toată ţara, dar şi despre avantajele construcţiei cu materiale naturale.

Începând de astăzi şi până duminică, în holul Centrului Internaţional de Conferinţe Casino Sinaia, participanţii vor putea admira şi expoziţia lui Alex MacLean, un artist american care realizează fotografii din elicopter.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite