Ploieşti: Gheaţa, zăpada şi gropile îi disperă pe ploieşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe strada Cosminele, stratul de gheata si zapada ocupa 30% din suprafaţa carosabilului
Pe strada Cosminele, stratul de gheata si zapada ocupa 30% din suprafaţa carosabilului

Acţiunile repetate de deszăpezire care au avut loc în urmă cu aproape două săptămâni în municipiu au lăsat urme adânci. Sunt străzi pline de gropi şi zone unde gheaţa şi zăpada nu a fost strânsă nici acum de pe carosabil.

La ora actuală nu există stradă în Ploieşti unde să nu existe gropi, ca urmare a acţiunilor de deszăpezire din ultima lună. Pe Şoseaua Vestului, arteră intens circulată, carosabilul este afectat în sute de locuri pe o distanţă de aproape trei kilometri, între supermarketul Kaufland şi intersecţia Nord.

Ca să nu-şi avarieze autoturismele, şoferii au ajuns să sfideze orice regulă de circulaţie, conducând autovehiculele chiar şi pe contrasens sau pe şinele de tramvai.

"Este bătaie de joc. Iarna asta am fost de vreo opt ori la vulcanizare. Am un Logan care a rămas cu roata blocată într-un crater de pe Şoseaua Vestului", a spus Tavi Ionescu, şofer de taxi.   

Baraje de gheaţă pe marginea străzilor

Mai grav însă, au semnalat unii conducătorii auto, este faptul că zăpada şi gheaţa formată pe marginea carosabilului îngreunează peste măsură circulaţia autovehiculelor.

"Pur şi simplu nu mai avem loc să trecem unii pe lângă alţii. S-au format baraje de gheaţă lângă trotuare care-ţi taie din spaţiul benzii pe care circuli. Am văzut  maşini care au rămas fără oglinzi din această cauză. Nu este normal. Să ia zăpada să o ducă în câmp", a spus Mircea Ion, care locuieşte într-un bloc pe strada Cosminele, din zona Vest a Ploieştiului.

Ca urmare a sutelor de reclamaţii venite pe această temă, Regia Autonomă de Servicii Publice din Ploieşti a dat termen de două zile operatorului de salubritate să se ocupe de zăpada rămasă pe străzi.

"Veolia are program să strângă azi şi mâine toată zăpada din zona rigolelor. Totul va fi colectat şi dus într-un loc unde să nu afecteze pe nimeni. Este oricum destul de dificil, sunt doar 11 utilaje, iar dacă va începe din nou să ningă, aşa cum s-a anunţat o să fie foarte greu", a precizat Romeo Suliman, şeful Biroului de Salubritate al RASP Ploieşti.

Cât costă factura pentru deszăpezire

În aceste zile, Primăria Ploieşti calculează cât are de plătit operatorului de salubritate pentru deszăpezirea din primele două săptămâni a lunii ianuarie. „Credem că va fi o sumă destul de mare, mai mare decât în decembrie. Se va ajunge undeva pe la 600.000 de lei", a declarat Romeo Suliman, de la RASP.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite