Ploieşti: Georgiana Constantin vrea să ajungă un mare dramaturg

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Georgiana vrea să scrie piese de teatru
Ploieşti: Georgiana vrea să scrie piese de teatru

Tânăra este pasionată să compună poezii dar îşi petrece foarte mult timp şi vizionând piese de teatru şi filme, pentru că se simte foarte atrasă de acest domeniu şi vrea să ajungă un mare dramaturg modern

Încă din clasele primare Georgiana a manifestat interes pentru literatură şi a activat în Cenaclul „Nichita Stănescu" câţiva ani. Pe când era clasa a IX-a, tânăra s-a înscris într-o trupă de teatru a Palatului Copiilor, iar repetiţiile acestei trupe aveau loc tot în sala care, cu ani în urmă, găzduia cenaclul de literatură. „Atunci când am revăzut sala aceea mi-am amintit de toate clipele petrecute în cenaclu şi mi-am dorit foarte mult să fac din nou parte din el. În acel moment am reînceput să scriu, însă, dacă până atunci scriam numai eseuri, acum am avut inspiraţie şi am compus poezii", spune Georgiana.

Rezultate remarcabile

Din clasa a X-a, tânăra a făcut parte din Cenaclul Orfeu şi Atitudini, dar şi din Cenaclul de Juniori ai Uniunii Scriitorilor din România. „Un mare ajutor şi sprijin l-am primit de la colegul meu Silvian David, el m-a introdus în cenacluri, el m-a ajutat să scriu poezii, oferindu-mi indicaţii", mai spune eleva. Ea este câştigătoarea a două premii II la Concursul „Iulia Haşdeu" din 2008 şi 2009, dar şi câştigătoarea Concursului „Tinere Condeie", unde a primit ca premiu participarea la o tabără naţională organizată în judeţul Buzău. „Acest premiu a fost unul special, în această tabără am cunoscut tineri ca mine din toată ţara, de la Sighetul Marmaţiei până la Timişoara. Am ţinut legătura cu toţi cei care au participat în această tabără şi acum sunt toţi studenţi la Bucureşti, unde sper că voi ajunge şi eu anul viitor", mai spune tânăra.

Dramaturgie modernă

Georgiana obişnuieşte să meargă la teatru foarte des, ea a văzut până acum toate piesele interpretate de actorii ploieşteni dar, atunci când vrea să vadă şi altceva ea merge în Bucureşti la piese de teatru sau la film. Eleva spune că cel mai mult i-au plăcut filmele „The edge of love" şi ecranizarea după un roman al lui Paulo Cohelio, „Veronica se pregăteşte să moară". În ceea ce priveşte dramaturgia, fata spune că piesa sa preferată este „Cântăreaţa cheală", pe care a văzut-o la Teatrul Naţional, dar că a apreciat şi piesele „And Bjork, of Course" şi Plastilina care au fost puse în scenă la teatrul ploieştean.

Planuri de viitor

 „Vreau să urmez cursurile Facultăţii de Teatru şi Film, pentru că aceste două arte mă inspiră însă vreau să dezvolt în paralel cu profesia mea şi scrisul, însă nu aş vrea să trăiesc ca scriitor, pentru că îmi doresc o viaţă mai complexă de atât", spune fata. Un singur regret are tânăra, acela că, părinţii ei, ambii de formaţie realistă, nu îi înţeleg pasiunea nestăvilită pentru artă şi nu consideră că dragostea ei pentru film, teatru şi poezie este un aspect util în viaţa Georgianei. „Părinţii nu prea sunt de acord cu alegerile mele artistice pentru că ei sunt două firi practice, mama este economist şi poate şi-ar dori să o urmez", completează eleva.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce te atrage atât de mult la teatru?

G.C.: Îmi place teatrul şi filmul pentru că, sper deosebire de literatură implică viziunile mai multor persoane, pentru a realiza un film bun sau o piesă apreciată, trebuie să existe o bună colaborare între cei care lucrează la ea şi astfel poţi vedea cum gândesc şi ceilalţi. Trebuie să existe oricum mai multe puncte de vedere pentru ca rezultatul să fie de calitate.

Te gândeşti la o carieră în domeniul teatral?

G.C.: Da, însă nu pe scenă, pentru că nu îmi place să fiu în lumina reflectoarelor ci undeva în spatele scenei, acolo unde de obicei se nasc ideile. Visul meu a pornit de la faptul că îmi place să compun, iar teatrul îmi dă posibilitatea să explorez această latură creativă.

Ce-i place:

Îi place foarte mult teatrul, în urmă cu mulţi ani a avut posibilitatea să joace pentru un a de zile într-o trupă aparţinând Palatului Copiilor, iar de aici, pasiunea sa pentru arta teatrală a devenit foarte puternică.

Ce nu-i place:

Eleva nu suportă că majoritatea oamenilor nu are niciun scop în viaţă, nu au hobbyuri şi nici pasiuni şi crede că ar trebui ca fiecare să aibă măcar o pasiune în viaţa sa şi un scop de a realiza ceva important. Fata consideră că în ziua de azi nici măcar religia nu poate fi considerată un scop în sine, mulţi oameni rezumându-se doar la a respecta anumite obiceiuri şi tradiţii religioase.

Profil

NĂSCUTĂ:
28 octombrie 1991, Ploieşti

STUDII:
Clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza"

FAMILIE:
Este singură la părinţi

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite