Ploieşti: Gabriela Nicolau este sufletul „Conacului Bellu”

De peste 22 de ani este şefa secţiei Conacul „Bellu" din Urlaţi şi are grijă ca fiecare obiect, sală sau expoziţie din acest edificiu cultural să arate impecabil, fiind locul în care a investit mult suflet, în tot acest timp.

Gabriela Nicolau a avut parte de un destin foarte greu încercat de soartă şi a sacrificat multe lucruri din viaţa sa pentru a-şi schimba existenţa. Aşa se face că, în 1988, Gabriela s-a angajat la secţia „Conacul Bellu" din Urlaţi, aparţinând Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

După angajare, Gabriela a decis să investească timpul, energia şi sufletul ei în casa care aparţinuse cândva baronului Alexandru Bellu şi de care o legau amintiri păstrate încă din copilărie.

„Mă ducea o vecină să vizitez conacul, împreună cu fiica ei, când aveam 5,6 ani şi mereu îmi spuneam că mi-aş dori să aparţin şi eu locului", spune, emoţionată, muzeografa.

Destinul a făcut ca, după foarte mulţi ani şi printr-o conjuctură favorabilă, să ajungă să lucreze chiar în această locaţie.

Muncă grea, satisfacţii mari

La început, pentru că sistemul nu permitea o schemă de personal, Gabriela a fost unica angajată a secţiei, fiind nevoită, zi de zi, să facă întreaga muncă de conservare, ghidaj şi păstrare în condiţii bune a conacului.

Fiind o fire consecventă şi foarte muncitoare, ea a ajuns în timp să realizeze mult mai mult, apropiindu-se chiar şi de membrii familiei Bellu, care, din simpatie şi apreciere faţă de ea, au donat, de-a lungul timpului, şi alte obiecte care au aparţinut familiei.

Proiecte cu succes

În perioada 2003-2004, Gabriela a fost detaşată la Casa „Hagi Prodan" din Ploieşti pe care a amenajat-o şi a redeschis-o publicului în 2005. Apoi s-a concentrat asupra Conacului „Bellu" care a intrat şi el într-o perioadă de restaurare.

Pe 16 mai 2009, conacul din Urlaţi şi-a redeschis porţile pentru public, cu o tematică nouă, cu piese păstrate din mobilierul dinainte de restaurare dar şi cu piese şi obiecte noi, scoase din conservare.

Conacul „Bellu" poartă amprenta Gabrielei şi este un muzeu viu, care trăieşte şi transmite vizitatorilor emoţie nu numai din prima exponatelor spectaculoase, ci şi prin originalitatea cu care au fost amplasate în diferite săli expoziţionale.

Pasiune în familie

Pentru că pasiunea pentru acest muzeu este atât de mare, Gabriela a fost plăcut surprinsă să constate în timp că şi fiul ei, Bogdan, este la fel de îndrăgostit de acest muzeu ca şi ea.

Pe când băiatul avea 19 ani, ivindu-se un post de muzeograf, el s-a angajat, în urma unui concurs, şi de atunci lucrează alături de mama sa.

„Bogdan va duce mai departe munca mea, el este foarte implicat, are această profesie în sânge, relaţionează foarte bine cu publicul şi are plăcerea de a vorbi oamenilor, de a-i face să se simtă bine şi să plece din muzeu cu o încărcătură emoţională", spune, încântată, mama sa.

Un premiu special

Sâmbătă, reprezentanţii Comitetului Naţional Român ICOM au atribuit Gabrielei marele premiu pentru cea mai frumoasă expoziţie realizată în 2009, un premiu acordat pentru tematica aleasă şi pentru creativitatea de care a dat dovadă.

Jurizarea a fost foarte dificilă, mai ales că în concurs au participat muzeele mari din ţară, cum ar fi Muzeul Judeţean Argeş, Muzeul de Artă din Târgovişte, Muzeul de Artă Cluj-Napoca sau chiar Muzeul Naţional Brukental din Sibiu.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de mult aţi investit în acest muzeu?

G.N.: Tot ce am avut am investit în Conacul „Bellu". Am mai lucrat şi la realizarea altor muzee, dar aici şi la Casa „Hagi Prodan", pe care am amenajat-o tot eu, pot spune că am pus mult suflet şi mi-am dorit să fie totul aranjat perfect. Mă bucur să avem vizitatori de peste 20 de ani, oameni care vin din 1990, care m-au căutat indiferent la ce muzeu am fost, iar acest lucru îmi dă mereu puterea să merg mai departe.

Câte premii aveţi în palmares?

G.N.: În 2006 am câştigat primul premiu pentru o expoziţie, atunci pentru Casa „Hagi Prodan", care fusese restaurată şi redeschisă publicului în 2005. Anul acesta premiul reprezintă cea de-a doua distincţie pe care o primesc, dar pot spune că este un premiu al unui colectiv pe persoane, pentru că munca şi eforturile mele au fost mereu susţinute de conducerea Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

Ce-i place:

Îi place foarte mult istoria artelor, o pasionează antichităţile şi lumea lor, îi place să călătorească pentru a descoperi locuri noi, dar şi a vedea alte muzee. De asemenea îi place să citească, să aculte muzică şi, pentru că este o fire sensilibă şi sentimentală îi plac fidelitatea, oamenii simpli şi loiali.

Ce nu-i place:

Cel mai mult urăşte minciuna în general şi nu îi plac lucrurile perverse. Nu întotdeauna le spune, însă, oamenilor care mint în faţă că au un comportament greşit şi, fiind o fire răbdătoare, dacă este nevoită, poate suporta astfel de persoane, dar este rezervată faţă de ele.

PROFIL

NĂSCUTĂ:
27 aprilie 1960, Urlaţi

STUDII:
Deţine un atestat de conservartor

FAMILIE:
Are un fiu în vâstră de 30 de ani