Ploieşti: Fuego aduce colindele în inima ploieştenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fuego vă va încânta cu piese compuse special pentru acest Crăciun
Fuego vă va încânta cu piese compuse special pentru acest Crăciun

Concertul susţinut de artist face parte din turneul „Se întorc colindele acasă", care va fi susţinut, în luna decembrie, în 20 de oraşe din ţară.

Paul Surugiu, cunoscut ca Fuego revine la Ploieşti, pentru a susţine un concert de colinde, la  Casa de Cultură a Sindicatelor, eveniment oferit de Primăria Ploieşti cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

„Se întorc colindele acasă" este turneul care a debutat în data de 3 decembrie şi va ajunge în 20 de oraşe din ţară, urmând a se încheia pe 23 decembrie, la Iaşi. În cadrul spectacolului de la Ploieşti, ce debutează la ora 20.00, vor fi prezentate atât colindele lansate de Fuego în anii trecuţi, cât şi piese noi, special compuse pentru Crăciunul din 2010.

Cântă şi regizează acest spectacol

Artistul semnează regia artistică a acestui concert, iar responsabil de partea tehnică a proiectului este inginerul Costin Lungoci. Înainte de acest spectacol, ploieştenii sunt aşteptaţi la un concert special susţinut de corala „Ioan Cristu Danielescu" a Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti. „Poveste de iarnă", spectacolul pregătit de reprezentanţii Casei de Cultură va debuta la ora 19.00, în aceeaşi sală de spectacole. Intrarea publicului la acest eveniment este gratuită.

Totodată, în faţa Casei de Cultură, municipalitatea a amenajat şi un cort, unde elevii diferitelor şcoli din Ploieşti vor susţine, în acest weekend, spectacole cu ocazia Crăciunului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite