Ploiesti: Frizeria canină, o afacere de succes pe timp de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afacerile de sezon înfloresc la Ploieşti. În aceste zile călduroase de vară, nu doar femeile frecventează saloanele de înfrumuseţare pentru tratamente de întreţinere a pielii şi părului, ci şi animalele de companie.

Aproape toate cabinetele veterinare din municipiu au lansat oferte pentru servicii de cosmetică care se adresează  câinilor şi pisicilor. În Ploieşti s-au deschis chiar şi frizerii pentru necuvântătoarele din dotare. Astfel, un tuns costă 50 de lei, dacă companionul canin este cuminte. În schimb, dacă animalul este agitat, proprietarii lor pot solicita anestezie, în final preţul ajungând la 100 de lei.

"Este indicat ca atunci când vine căldura să mergem la veterinar, pentru a avea grijă de blana animalelor. În afară de tuns şi spălat, trebuie să le tăiem unghiile, să le curăţăm şi să le toaletăm urechile. Aceste servicii costă între 25 şi 30 de lei. Blana mai scurta asigura o ventilaţie mai bună a pielii, iar câinele nu va mai fi agitat. Este bine săi tundem pentru că astfel putem detecta ai uşor paraziţii externi, cum ar fi căpuşele sau puricii" a precizat Anca Dragomir, asistent veterinar  la un cabinet din zona 9 Mai.

Nu-i tundeţi prea scurt

Medicii recomandă însă ca blana câinilor să nu fie scurtată prea mult, un strat  de 3-4 centimetri de păr fiind necesar pentru a-i proteja de insolaţie şi arsuri. Şi pentru căţei există loţiuni speciale de protecţie solară, care pot fi aplicate pe părul scurt.

"Am venit cu el la frizeria canină ca să-l tund. Vreau să-l iau cu noi în concediu, la mare, şi o să stea cu noi pe plajă. Nu vreau să-i fie rău de la soare. Merg la tuns cu el de două ori pe an, şi pentru curăţarea urechilor şi tăiatul unghiilor. Cu totul mă costă aproximativ 100 de lei", a spus Adina Banu, proprietara unui căţel din rasa Border Collie.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite