Ploieşti: Focuri de armă pentru oprirea unui şofer teribilist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii prahoveni au folosit armamentul din dotare pentru a determina un conducător auto să oprească maşina pentru a fi verificat. După o urmărire ca în filme, acesta a fost prins.

O patrulă mixtă compusă din doi poliţişti şi un jandarm, echipaţi regulamentar şi cu veste reflectorizante, efectuau, ieri seară, verificări în trafic, pe DN 72, la intersecţia cu DJ 144 - Târgşorul Nou.

La un moment dat, unul dintre poliţişti a ridicat bastonul reflectorizant  ca să oprească o autoutilitară de culoare albă. Conducătorul acesteia a refuzat să se supună semnalului poliţistului rutier şi şi-a continuat deplasarea către localitatea Brătăşanca.

Pe urmele sale au pornit însă oamenii legii. După aproximativ cinci minute de urmărire ca-n filme, şoferul teribilist a intrat pe un drum de piatră, după care pe un câmp. Aici s-a oprit câteva secunde, moment în care oamenii legii au coborât din autospecială, unul dintre poliţişti somându-l din nou să se nu se mai urce la volan.

Bărbatul a încercat din nou să plece cu maşina, intenţionând să-l accidenteze pe poliţist, pentru a scăpa de urmărire. Acesta a tras patru focuri de avertisment în aer pentru a-l speria pe conducătorul auto.

Pentru că nici de această dată nu a oprit autovehiculul, poliţistul a tras două focuri de armă spre pneurile autoutilitarei. Chiar şi aşa, suspectul a demarat, reuşind să fugă şi să se ascundă de oamenii legii. Nu pentru mult timp însă. Investigaţiile efectuate de către poliţişti în zona producerii evenimentului au condus la identificarea autovehiculul în cauză şi a conducătorului acestuia.

Este vorba despre  Nicolae I, în vârstă de 31 de ani, domiciliat în comuna Târgşoru Vechi. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru neoprire la semnalul regulamentar al poliţistului şi a rămas şi fără permisul de conducere

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite