Ploieşti: Elevii au învăţat să acorde primul ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi de dimineaţă, la punctul de comandă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă de la Sala Sporturilor, elevi din patru  unităţi şcolare prahovene au luat startul în cadrul etapei judeţene a concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa”.

Deşi iniţial se înscriseseră cinci echipaje, Grupul Şcolar „Constantin Cantacuzino Băicoi” nu s-a mai prezentat la concurs. Au concurat elevi de la Liceul de Artă „Carmen Sylva” Ploieşti, Liceul Teoretic Azuga, Grupul Şcolar Forestier Câmpina şi Grupul Şcolar Industria Sticlei Boldeşti Scăieni.

S-a început cu proba practică
Pentru că probele practice riscau să nu se mai poată ţine din cauza ploii care începuse să cadă încet, organizatorii au hotărât să înceapă cu susţinerea acestora, urmând ca, ulterior, să aibă loc şi proba teoretică. Concurenţii au avut de transportat un rănit pe targă pe o distanţă de 50 de metri, întâlnind în calea lor şi un obstacol peste care trebuiau să transporte cu grijă victima. A doua probă a constat în deplasarea cu masca pe figură într-un teren cu obstacole, contaminat.

„Am mai participat de trei ori la acest concurs în anii precedenţi şi mi-a plăcut. Este ceva interesant şi nu se ştie niciodată când îţi prinde bine ceea ce înveţi aici”, ne-a spus Radu Turea, elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Azuga.

Câştigătorii concursului vor fi desemnaţi în această după-amiază, când se va face media notelor obţinute la cele trei probe. La probele practice, foarte important a fost timpul în care concurenţii s-au încadrat pentru parcurgerea traseului, dar şi penalizările pe care le-au primit pentru greşelile făcute pe parcurs.

 

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite