Ploieşti: Ecaterina Dinu luptă pentru drepturile persoanelor cu handicap

Ecaterina ştie cel mai bine cum să îngrijească o persoană bolnavă

Timp de 21 de ani s-a zbătut pentru fiica sa care a rămas imobilizată la pat în urma unui vaccin din copilărie, suferinţa sa deteminând-o să înfiinţeze primul ONG din Ploieşti al persoanelor bolnave dar şi primul Sindicat al Asistenţilor Personali ai Persoanelor cu Handicap din Prahova

Ecaterina a muncit la Cooperativa „Deservirea" timp de opt ani, după care s-a căsătorit şi a ajuns cu soţul său la Buftea, unde acesta avea un nou loc de muncă.

În 1977 a revenit în Prahova cu familia şi s-a reangajat la cooperativă, unde a muncit alţi ani buni. Viaţa Ecaterinei nu părea să aibă un curs nefiresc, fiind fericită în căsnicie, alături de cei trei copii ai săi. Pe când fetiţa ei cea mică avea doar un an şi nouă luni, toată existenţa femeii căpăta o altă dimensiune.

„De când s-a îmbolnăvit Ana-Maria am stat numai prin spitale, încercând să o fac bine. Am dus-o la un vaccin iar la numai trei zile a făcut convulsii şi se simţea foarte rău. În scurt timp a intrat în comă şi a trebuit să o duc la Bucureşti", povesteşte cu lacrimi în ochi femeia.

Când medicii nu-i mai dădeau nicio speranţă, Ecaterina s-a încăpţânat să o readucă pe fiica sa la viaţă. Auzise de la o colegă de salon că există un ser care stopează efectele vaccinului administrat greşit de medicul copilei.

Gest nebunesc

Disperarea, dar şi curajul de a-şi înfrunta destinul, a determinat-o să facă un gest extrem. „

În vara anului 1989, pe când fata mea era în spital, în stare gravă, m-am dus cu un taxi la poarta Comitetului Central şi am cerut să vorbesc cu cineva. După mai multe ameninţări şi ţipete, pe scrăi a coborât Elena Ceaşuşecu, căreia i-am cerut să mă ajute cu orice preţ. I-am spus că nu o să-mi las copilul să moară în spital, doar pentru că medicii nu vor să îi facă acea injecţie, motivând că e prea scumpă", spune femeia.

După o noapte de coşmar, însă, gestul s-a dovedit a fi unul bun, pentru că, după un telefon dat la spital, fetiţa a primit tratamentul cerut de mama sa şi a doua zi şi-a revenit din comă.

Timp de 20 de ani Ecaterina îngrijeşte copila care este imobilizată la pat dar totuşi a vrut să rămână în viaţă.

Drepturile perosoanelor bolnave

În 1990, alături de Vlad Marian a înfiiţat prima organizaţie din Ploieşti pentru prsoanele cu handicap. „Ne-am luptat pentru primele legi pentru protecţia asistenţilor şi a persoanelor bolnave, cum ar fi locuinţe sociale, dreptul de a avea aparatură electrocasnică şi alte priorităţi similare", spune asistenta.

Au urmat alte legi pe care a încercat să le prezinte Guvernului, alte succese dar şi neîmpliniri. Cel mai mult a meditat pentru respectarea legislaţiei muncii în privinţa activităţii asistenţilor sociali ai persoanelor cu handicap.

Ani buni Ecaterina a ţinut contabilitatea şi la Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Handicap şi, în urma unei întâlniri cu membrii Sindicatului Sanitas, dar şi cu spijinul lui Vlad Marian, a reuşit să înfiinţeze Sidicatul Asistenţilor Personali ai Persoanelor cu Handicap Prahova, sindicat care luptă deopotrivă pentru drepturile asistenţilor cât şi pentru sponsorizări, ajutor şi diverse alte beneficii pentru persoanele bolnave.

 Femeia este fericită că, de-a lungul timpului, au existat oameni care s-au mobilizat şi au ajutat financiar acest ONG.

Întrebări şi răspunuri

Ce visaţi să ajungeţi în viaţă?

E.D.: După liceu trebuia să merg mai departe dar mama mea a suferit un accident grav şi a fost internată în spital pentru mai mult timp. Tata îşi dorea să dau la medicină, dar mie mi-era frică de injecţii, aşa că, mai ales după întâmplarea cu mama, am renunţat la ideea unei facultăţi.

De ce aţi ales să aveţi activitate în domeniul ONG-urilor?

E.D.: Dintotdeauna m-am simţit apropiată de persoanele cu handicap, tatăl meu era veteran de război şi avea o problemă la un picior, dar nu foarte gravă. Am cunoscut apoi o altă persoană dragă mie, care avea un handicap mai grav şi pe care am ales-o pentru a fi naşa fetei mele bolnave.

Ce-i place:

Îi place foarte mult muzica, dansul şi poezia. Timp de doi ani a făcut parte din Cenaclul „Dimitrie Stelaru" şi a publicat poeziile scrise de ea în mai multe publicaţii locale şi în revista şcolii în care a studiat.

Ce nu-i place:

Pentru că îi place să spună în faţă ceea ce simte, femeia nu suportă să fie trădată şi minţită, dar nu îi place nici tupeul, mai ales atunci când acesta este folosit când nu trebuie.

Profil

NĂSCUTĂ:
14 decembrie 1950, Balta Doamnei, Prahova

STUDII:
Şcoala Postliceală de Asistenţă Socială

FAMILIE:

Are trei copii, un băiat şi două fete