Ploieşti: Ecaterina Balea împlineşte 50 de ani de căsătorie alături de bărbatul pe care nu vroia să îl ia de soţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această seară, de la ora 17.00, la Casino Sinaia, peste 100 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie vor retrăi ziua nunţii.

“Mă bucur că acest bal este aşteptat cu plăcere în fiecare an de toate cuplurile sinăiene care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Consider că prin acest eveniment le arătăm admiraţia şi respectul, familiilor care reprezintă un model pentru noi toţi”, a declarat primarul Vlad Oprea.

S-au căsătorit la scurt timp după ce s-au cunoscut

Constantin şi Ecaterina Balea vor aniversa astăzi 50 de ani de căsătorie. Cei doi s-au cunoscut la un bal organizat la Casino Sinaia în 1960, şi doar după câteva luni s-au şi căsătorit. “Actualul soţ pusese ochii pe mine şi nu îmi mai dădea pace. Şi când am plecat în concediu acasă în 1960, m-am trezit cu el în tren şi a zis că el vine să mă ceară la părinţi de soţie. Eu nu vroiam, i-am spus că e prea devreme, că sunt prea tânără, aveam 21 de ani, dar până la urmă aşa a fost să fie şi el mi-a fost menit”, spune Ecaterina Balea. Femeia îşi aduce aminte că a trecut prin multe greutăţi, iar la 26 de ani a fost unul dintre cele mai dificile momente din viaţa ei.

“Când rămăsesem însărcinată cu primul copil, am avut probleme cu sarcina şi doctorii îmi spuseseră că copilul este mort. În timp ce mă duceau spre sala de operaţie am auzit o voce care îmi spunea să mă duc să mă rog. M-am dus la toaletă, m-am rugat, am prins putere şi curaj, m-am dus în sala de operaţie şi am născut o fetiţă sănătoasă”, îşi aminteşte femeia.

Ecaterina povesteşte care este secretul unei căsnicii de durată: “Trebuie să există multă dragoste, înţelegere şi toleranţă. Fiecare trebuie să lase de la el. Au fost momente în care nu aveam bani de pâine, dar rugându-ne la Dumnezeu a doua zi se rezolvau toate problemele”.

La “Nunta de Aur”, invitaţii vor avea parte de cadouri, flori şi multe surprize. Slujba religioasă pentru oficierea căsătoriei,  masa festivă si muzica nu vor lipsi de la acest eveniment. Primarul oraşului le va înmâna tuturor cuplurilor câte un certificat de căsătorie simbolic.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite