Ploieşti: Doi minori hoţi au creat un prejudiciu de un sfert de miliard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 14 şi respectiv 15 ani, doi minori din Filipeştii de Pădure au alte preocupări decât şcoala. Aceştia au furat dintr-un atelier auto bunuri în valoare de 25.000 de lei.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din Filipeştii de Pădure au identificat principalii suspecţi ai unui furt comis în satul Diţeşti.

Este vorba de doi minori T. S., de 15 ani şi T. I., de 14 ani, ambii din Filipeştii de Pădure.

Din cercetările poliţiştilor a rezultat că cei doi au pătruns prin efracţie într-un atelier de  reparaţii auto, proprietatea lui D. Vasile. Din atelier au sustras bunuri electrice şi mecanice.

Prejudiciul cauzat a fost aproximat la 25 000 lei.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite