Ploieşti: Din avionul deturnat în Portugalia, la Winter Air Sports de la Sinaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
In urma cu doi ani, Marius Duta a reuşit să depăşească recordul mondial la saltul cu parapanta din balon
In urma cu doi ani, Marius Duta a reuşit să depăşească recordul mondial la saltul cu parapanta din balon

Turiştii aflaţi ieri pe platoul Bucegi, la Sinaia, au putut urmări un spectacol de zile mari, mai ales  pentru iubitorii sporturilor extreme. Printre concurenţi  s-a aflat si paraşutistul de 33 de ani, Marius Duţă, românul care  a reuşit să scape nevătămat dintr-un avion deturnat de un terorist, în Portugalia.

În aceste zile, la Cota 2000, are loc cea de-a treia ediţie a Festivalului Winter Air Sports, organizată de Primăria Sinaia, în colaborare cu cluburile Kitemania şi Eco-s Paragliding Braşov.

După succesul ediţiilor anterioare, organizatorii şi-au propus ca şi anul acesta să adune pe platoul Bucegi, la 2000 metri în Valea Dorului, 30 de amatori de freeride şi schi extreme din România şi de peste hotare.

În programul festivalului sunt incluse concursuri şi demonstraţii extreme de zbor cu parapanta, de snowkite şi speedfly. Succesul este asigurat de invitaţi speciali - sportivi de renume mondial, care vor impresiona publicul cu evoluţiile lor deosebite.

Marius Duţă povesteşte cum a fost în avionul deturnat

Printre concurenţii aflaţi, ieri, pe platoul de la cota 2.000 din Sinaia s-a aflat si paraşutistul de 33 de ani, braşoveanul Marius Duţă, românul care  a reuşit să scape nevătămat dintr-un avion deturnat de un terorist, în Portugalia.

Incredibila întâmplare prin care acesta a trecut a început după ce un bărbat a închiriat un avion de mici dimensiuni , special făcut pentru paraşutism,  cu pretextul de a face un documentar despre Lisabona, şi pentru a lua imagini şi cadre spectaculoase, din aer.

Marius care se afla în avion împreună cu un prieten şi cu piloţii povesteşte că, după aproximativ jumătate de oră de la decolare, individul a scos o armă de calibru mare şi i-a pus să sară din avion, cu intenţia clară de a deturna aeronava.  

"Vineri după amiază, în jurul orei 18, ora României, am plecat cu un individ care a închiriat o aeronavă pentru paraşutism, cu intenţia de a face un documentar. La un moment dat, a scos un pistol şi l-a indreptat spre noi, ne-a ameniţat că dacă nu sărim ne împuşcă, apoi ne-a dat o scrisoare şi a specificat să-l luăm şi pe pilot cu noi, care şi el era ameninţat cu pistolul la tâmplă. Am fost un salt extrem de periculos, pentru ca noi aveam paraşute de altitudine mare, iar altitudinea care o aveam în acel moment era de  numai 155 de metri. După ce am sărit, am decis să deschidem paraşutele de rezervă, care se deschid imediat" îşi aminteşte Marius Duţă.

 "Am aflat apoi că avionul s-a rupt la aterizare. Teroristul a încercat să-l împuşte pe pilot după ce acesta s-a arucat pe pista de aterizare pe uşa de la cabină, însă la vederea forţelor de ordine, el s-a sinucis. Păcat că nu a mai apucat să răspundă în faţa legii pentru ceea ce a făcut. Acum mergem mai departe, prietenii au fost bucuroşi că am scăpat. Zborul e viaţa mea, de băutura te laşi, de femei te laşi, însă de zbor, nu.  Ori ajungi bunic, ori mori", concluzionează Marius.

A sărit de la 11.000 de metri altitudine

Marius Duţă nu este străin de adrenalină în aer şi aventura dusă la extrem. După ce s-a antrenat timp de doi ani, el a reuşit să depăşească recordul mondial la saltul cu parapanta din balon, sărind de la 11.000 de metri altitudine. Performanţa nu a fost omologată în Cartea Recordurilor.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite