Ploieşti: Dezastru ecologic la marginea Ploieştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe mii de metri de teren agricol au apărut peste noapte gropi uriaşe, a căror adâncime a ajuns la pânza freatică. Chiar dacă activitatea a fost întreruptă de comisarii de mediu, de două ori, se lucrează încă de zor la săpat şi încărcat camioane cu nisip şi pietriş pentru autostrada Bucureşti - Ploieşti.   

Afacerea ilegală a început în toamna anului 2009, când un om de afaceri din Călăraşi a achiziţionat 8 hectare de teren agricol, în apropierea Cartierului Mitică Apostol, pe raza comunelor Strejnic şi Târgşorul Vechi.  

Nicolae Nacu s-a apucat să exploateze nisip şi pietriş, pe aproape două hectare de teren, din suprafaţă. Afacere extrem de prospera dacă ne gândim că zilnic, aproape 500 de camioane vin să încarce nisip şi pietriş din gropile ivite pe fostele terenuri agricole ale oamenilor.

Toată încărcătura ajunge la şantierul autostrăzii Bucureşti - Ploieşti. Aşa se explică cum în doar câteva luni, gropile au căpătat dimensiuni gigantice. Adâncimea a ajuns în unele locuri la este 25 de metri, iar suprafaţa unei singure gropi măsoară cât cinci - şase terenuri de fotbal puse la un loc.

Proprietarul, Nicolae Nacu, nu a ţinut cont că are nevoie de avize de funcţionare de la nenunărate instituţii publice, pentru a putea funcţiona legal.

Mai multe amănunte despre acest subiect, aflaţi din cotidianul "Adevărul de Seară". ediţia de Ploieşti.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite