Ploieşti: De acasă direct în penitenciar pentru că se sustrăgeau pedepsei cu închisoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o singură zi, poliţiştii din Prahova au pus mâna pe 3 bărbaţi condamnaţi pentru proxenetism şi infracţiuni la regimul circulaţiei care au "uitat" să-şi execute pedepsele.

Pe 25 februarie, judiciariştii din cadrul Poliţiei oraşului Băicoi, i-au depistat pe C. Valentin, în vârstă de 33 de ani şi S. Marian, de 37 de ani, ambii din localitate, pe numele cărora fuseseră emise mandate de executare a pedepsei închisorii.

Cei doi făceau parte dintr-o grupare infracţională destructurată anterior de poliţiştii prahoveni, instanţa de judecată condamnându-i la executarea pedepsei închisorii pentru 8 ani, respectiv pentru 8 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii  de proxenetism.

Tot ieri dimineaţă, poliţiştii din Floreşti l-au depist pe H. Vasile, în vârstă de 23 ani, din comună, care era urmărit general, întrucât se sustrăgea executării pedepsei, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru o perioadă de 8 luni, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Cei trei au fost conduşi la Penitenciarul Mărgineni pentru executarea pedepselor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads

 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite