Ploieşti: DJ Project şi Proconsul vor concerta de Revelion, în centrul municipiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de  ploieşteni sunt aşteptaţi să petreacă, de la ora 22.00, Revelionul în aer liber, organizat de municipalitate.

Pregătirile pentru Revelionul în aer liber, organizat de municipalitate în centrul Ploieştiului, sunt în plină desfăşurare. Se montează scena, luminile, iar mai târziu vor începe repetiţiile pentru  mega-spectacolul din această seară. Până la ora 22.00, când va începe distracţia, totul trebuie să fie gata.

Cei  care vor alege să petreacă noaptea dintre ani în zona 0 a oraşului, în faţa Palatului Culturii, se vor putea bucura de concerte susţinute de Andreea Antonescu, Vank, DJ Project, Proconsul şi Hara.

La trecerea dintre ani, publicul se va putea bucura de un spectacol de artificii şi lasere. Petrecerea în aer liber se va încheia la ora 2.00. Organizarea evenimentului a costat 120.000 de lei.

Traficul autovehiculelor prin centrul Ploieştiului va fi deviat, pe toată durata petrecerii.

Tot în această seară, la Cantina de Ajutor Social din cartierul Mihai Bravu, are loc şi "Revelionul Pensionarilor", eveniment la care vor putea participa, pe bază de invitaţie, 150 de persoane vârstnice, membri ai Asociaţiilor de Pensionari. Un an nou plin de împliniri!

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite