Ploieşti: Cristina Petre formează profesorii după modelul american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesoara crede că trebuie pus accent pe corectarea caracterelor oamenilor
Profesoara crede că trebuie pus accent pe corectarea caracterelor oamenilor

A predat pentru prima dată în 1980 şi a fost, pe rând, educatoare, învăţătoare şi profesoară, ajungând în prezent să fie profesor metodist în cadrul Casei Corpului Didactic din Ploieşti.

Cristina a trecut prin toate etapele unui dascăl desăvârşit şi toate profesiile pe care le-a avut le-a realizat cu bucurie, savurând orice moment, mai ales în perioada în care a interacţionat cu copiii mici.

Ca învăţătoare, reuşise să atingă toate performanţele carierei, pe care a desfăşurat-o în perioada 1987-2003, însă nu s-a mulţumit doar cu atât. În 2007 ea s-a transferat ca profesoară şi s-a titularizat, la început având catedre în cinci şcoli din Ploieşti.

În prezent, profesoara îşi desfăşoară activitatea numai la două unităţi şcolare, anume „Toma Caragiu" şi Liceul de Artă „Carmen Sylva".

La Şcoala „Toma Caragiu" fac educaţie antreprenorială cu elevii de la „ A doua şansă", care sunt adulţi, dar sunt abia clasa a IV-a. Consider extraordinar interesul lor ca de copii, deşi au vârstele foarte mari", spune profesoara.

Coautoare de manuale

Paralel cu activitatea didactică, profesoara a desfăşurat numeroase activităţi extraşcolare, de-a lungul timpului. Ba chiar a ajuns să fie cadru formator într-un centru de perfecţionare al cadrelor didactice, dar a iniţiat şi parteneriate, a organizat simpozioane naţionale şi alte activităţi similare.

Cristina se mândreşte însă cu faptul că este coautoarea mai multor manuale pentru clasele a III-a şi a IV-a, dar şi cu colaborarea pe care a avut-o la Revista „Cutezătorii". „Îmi amintesc cu drag această perioadă.

Am încercat să-mi implic toată familia în aceste proiecte, pentru ca ei să nu se simtă respinşi sau daţi la o parte. Aşa au ajuns copiii mei în pozele din manuale, fie făcând experimente, fie ilustrând alte lecţii", explică dascălul. Fiind un membru activ în Casa Corpului Didactic (CCD) din Ploieşti, Cristina a fost desemnată în perioada 2007-2009 directorul acestei instituţii.

Iar pentru că întotdeauna şi-a pus familia pe primul plan, profesoara a derulat foarte mult proiecte în care a implicat membrii familiei sale, chiar şi pe soţul său, care este inginer silvic şi care a fost solicitat de numeroase ori în activităţile elevilor de ecologizare sau împădurire.

După modelul american

Anul trecut Cristina a participat la un curs de perfecţionare, în Oklahoma, SUA, de unde a venit cu idei inovatoare pe care doreşte să le prezinte şi colegilor săi de catedră.

Una dintre ele este cea a corectării caracterului uman, care reprezintă o temă de interes general în America.

În acest moment, profesoara ţine la CCD unul dintre modulele cursului „Caracter First", care se numeşte „Educarea caracterului prin laudă".

Ea consideră că metodele folosite de americani sunt foarte eficiente, cu rezultate vizibile, testate în timp.

De aceea consideră că şi în învăţământul românesc ar trebui să se pună accent mai mult pe corectarea caracterelor oamenilor, lucru care ar putea duce în timp la rezolvarea unui număr foarte mare de probleme mai mult sau mai puţin grave, înregistrate atât în rândul elevilor cât şi al profesorilor.

Activitatea de profesor metodist pentru perfecţionarea cadrelor didactice, în cadrul CCD este, pentru Cristina, cea mai solicitantă şi provocatoare parte a carierei sale. „Mă duc în faţa dascălilor cu strângere de inimă, pentru că nu ştiu cum mă vor percepe. Când un coleg mai în vârstă mă felicită pentru ce am predat satisfacţia mea este imensă", spune profesoara.

Întrebări şi răspunsuri

De ce aţi ales să faceţi Facultatea de Drept?

C.P.: Am făcut târziu această facultate, am terminat-o în anul 2001 şi am vrut să o fac pentru că dintotdeauna mi-am dorit acest lucru. Când am terminat eu Liceul Pedagogic, în 1980, nu am reuşit să intru la această facultate din cauză că mi-au lipsit doar câteva sutimi. Aşa că, fiind un vis al meu, nu am vrut să renunţ la el nici după atâţia ani.

Cum aţi debutat în învăţământ?

C.P.: După ce am terminat liceul, am fost repartizată pe un post de educatoare, pe care l-am avut timp de trei ani. După această perioadă, postul meu s-a desfiinţat şi am fost nevoită să găsesc altceva. Aşa am fost mutată ca învăţătoare, prin conversie profesională, cu toate că inima mea a rămas până în acest moment tot la copiii mici, pentru că mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu ei.

Ce-i place:

Îi place foarte mult arta, a urmat cursuri de arte plastice, însă cea mai mare bucurie a sa este că fiul ei este elev la Liceul de Artă „Carmen Sylva" din Ploieşti. Cel mai mult îi place să picteze, a studiat istoria artei alături de profesorul Paul Popescu la Şcoala Populară de Arte din cadrul Palatului Culturii.

Ce nu-i place:

Nu îi place minciuna, la fel de mult cât nu îi plac oamenii prefăcuţi şi inconsecvenţa. Profesoara spune că, din fericire, în mediul în care îşi desfăşoară activitatea, adică în mijloc cadrelor didactice, nu întâlneşte astfel de oameni decât foarte rar, dascălii fiind persoane serioase şi intelectuale.

 

Profil

NĂSCUTĂ:

19 decembrie 1961, Puchenii Mari

STUDII:
Facultatea de Drept

FAMILIE:

Are o fată, un băiat şi un nepot de 7 luni

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite