Ploieşti: Colonelul şpăgar din Boldeşti şi-a ascuns vila pe o stradă neasfaltată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vecinii au văzut când colonelul şi-a renovat casa
Vecinii au văzut când colonelul şi-a renovat casa

Vecinii colonelului şpăgar au fost surprinşi de acuzaţiile care i s-au adus şi de arestarea acestuia, de care au aflat de la televizor.

Nimic nu te-ar duce cu gândul că fostul comandant al Şcolii de Pompieri din Boldeşti, Ion Ungureanu, ar locui pe o stradă plină de noroaie, fără canalizare, undeva într-un cartier mărginaş al Ploieştiului. Cu toate acestea, vila cu două etaje, recent renovată îţi sare în ochi printre casele sărăcăcioase de pe stradă. „Au venit astă-vară mai mulţi băieţi tineri şi au lucrat aici. Au mai făcut un etaj la casă şi au zugrăvit-o. Nu ştim dacă or fi fost de la dânsul de la serviciu, dar din ce am auzit de pe la televizor, am înţeles că nu i-ar fi plătit”, ne-a spus, cu reţinere, coana Aurica, una dintre vecinele colonelului.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Ion Ungureanu a obligat şapte subordonaţi să muncească gratis la extinderea locuinţei sale din Ploieşti, obţinând astfel un folos de peste 7.000 de lei.

S-a îmbolnăvit de diabet

Toţi vecinii de pe stradă au fost surprinşi de această acuzaţie, ca şi de arestarea acestuia pentru luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Cei care locuiesc pe aceeaşi stradă cu Ion Ungureanu spun că păreau o familie obişnuită, chiar dacă erau mai reţinuti. “L-am văzut ultima dată acum câteva săptămâni. Era slăbit şi mi-a zis cu lacrimi în ochi că s-a îmbolnăvit de diabet. Din ziua aceea, o văd doar pe soţia dânsului plângând mereu. Mai vine băiatul lor să o consoleze”, ne-a zis şi Constanţa Petcu, o altă vecină de-a lui Ion Ungureanu.

Se pare că lipsa comandantului de acasă este simţită şi de câinele familiei, care de câteva zile nu mai vrea să mănânce şi vine până la poartă, aşteptându-şi stăpânul.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite