Ploieşti: Bac-ul începe cu probleme în Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacalaureatul, simplificat sau mai complicat?
Bacalaureatul, simplificat sau mai complicat?

Schimbările intervenite în modalitatea de susţinere a bacalaureatului creează, pe lângă bătăi de cap din partea liceenilor, şi probleme logistice.

Astfel, începând de anul viitor, examenul a fost structurat în două etape, una de competenţe - digitale, lingvistice, de comunicare - şi trei probe scrise.

Evaluările competenţelor se vor desfăşura în timpul anului şcolar, iar dacă în cazul limbii române şi a uneia de circulaţie internaţională nu sunt probleme, acestea urmând a fi susţinute ca nişte teze obişnuite, în privinţa evaluării digitale, adică a utilizării calculatorului, inspectorii şcolari şi directorii liceelor au deja dureri de cap.

Şi nu degeaba, pentru că este o adevărată provocare să găseşti suficiente computere astfel încât şi o singură clasă, de 25-30 de elevi, să poată susţine simultan proba pe calculator.

"Cel mai probabil, evaluarea digitală va fi susţinută la mijlocul lunii ianuarie 2010 şi încercăm să găsim până atunci soluţii să se desfăşoare în bune condiţii. Încă ne mai gândim cum să facem, va fi o adevărată provocare", ne-a spus Aurel Graur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Prahova.

Prea mulţi

Şi, de parcă nu ar fi fost suficient, anul acesta s-au înscris la bacalaureat peste 10.000 de actuali sau viitori absolvenţi de liceu, cea mai consistentă promoţie din ultimii 20 de ani în Prahova.

Cifra se explică prin faptul că, atraşi de simplificarea examenului scris la numai trei probe, persoane care nu au susţinut bac-ul la finalul liceului s-au înscris pentru susţinerea acestuia în vară.

De reţinut ar fi şi faptul că cele trei examene de competenţe sunt obligatorii, având caracter eliminatoriu în cazul absenţei candidatului. Cele trei probe scrise constau în examenul de limba română pentru toţi candidaţii, matematica pentru cei de la clasele cu profil ştiinţific şi, respectiv, istoria pentru clasele socio-umaniste.

A treia probă este o materie la alegere, din profil.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite