Stiri din Ploiesti

Ploieşti: „Simfonia Primvărerii” s-a auzit la Şcoala „Nicolae Iorga”

14 martie 2010, 13:45 |  Autor: Vali Toma | 

Cuvinte cheie: actualitate, ploiesti, simfonia primaverii, scoala nicolae iorga,

 

Sala de sport a acestei unităţi şcolare a devenit ring de dans, invitaţi fiind nu numai copiii, ci şi părinţii şi chiar cadrele didactice.

Elevii s-au întrecut aseară în momente artistice, pentru a-i delecta pe colegii lor. „Mi-a plăcut cel mai mult primul dans, care a fost interpretat de colega mea de clasă şi a fost un dans de societate. Am aplaudat şi eu dar toată sala era impresionată, a dansat excepţional, ca la carte”, este de părere tânărul Adrian Năstase, din clasa a VIII-a A. Colega lui de clasă, Anca Gavrilă, este de părere însă că tot programul a fost bine realizat. „Mi-au plăcut mai multe dansuri, a celor de la a VII-a, de la a VI-a şi de la a V-a. Eu nu am pregătit nimic, dar sunt gata şi aştept discoteca de după”, explică fata.

Simfonie cu tradiţie

Carnavalul „Simfonia Primăverii” este un eveniment cu tradiţie la Şcoala „Nicolae Iorga”, fiind organizat de peste 10 ani. Înainte de acest carnaval a avut loc însă, în şcoală, un concurs foarte serios, de vânzări de mărţişoare. Toţi elevii şcolii au realizat mărţişoare şi au avut posibilitatea de a le comercializa în diferite locaţii din oraş. După câteva zile de stres şi alergătură, copiii au reuşit să strângă sume importante de bani, cea mai mare sumă fiind de 90 de lei, pe care au obţinut-o din vânzări elevii unei clase a V-a.

Nici profesorii, conducerea şcolii sau părinţii nu au fost ocoliţi de copii, totuşi, ei au primit reduceri substanţiale şi au beneficiat şi de promoţii. Aseară, în cadrul evenimentului, fiecare clasă din şcoală a primit o diplomă pentru realizările copiilor în timpul acestui concurs. În total, şcoala a adunat o sumă de 400 de lei, ce va fi primită de un copil bolnav din Ploieşti, reprezentând un caz medical.

Concurenţi şi competiţii

Nu numai tinerii care au realiza mărţişoare au primit diplome. Cei care au dansat, au cântat, au scris poezii şi esesuri în limba română sau engleză dar şi cei care şi-au confecţionat costume de bal mascat sau le-au închiriat, au fost recompensaţi de profesorii şcolii. „Eu sunt un fir de iarbă, aşa m-am costumat, pentru că reprezintă venirea primăverii şi revenirea naturii la viaţă. Am participat la proba de costume şi sper că voi câştiga, pentru că am ales să port o costumaţie originală, diferită de a celorlalţi. M-am îmbrăcat cu colanţi verzi, pe care i-am cumpărat, o fustă din tul verde şi am prins cu bolduri şi câteva fâşii de hârtie creponată de bluza mea albă”, spune, mândră, Andreea Petcu, elevă în clasa a V-a A. Un moment foarte apreciat de tineri a fost şi evoluţia trupei de hip-hop „Atac Comun”, formată numai din elevi ai şcolii.

 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole