Ploieşti: Nicuţă Iorga, ultimul făurar de potcoave din Oborul Ploieşti
0
Meseria de fierar s-a transmis din tată-n fiu în familia sa. S-a apucat de ea ca să-şi întreţină copiii şi de 16 ani bate la nicovală ca să iasă pe piaţă cu potcoave, scoabe şi cărlige pentru burlane.
Puţini mai sunt cei care în vremea de azi practică meserii vechi de mii de ani, meserii în care tehnicile au rămas aproape neschimbate, peste care modernitatea nu şi-a pus amprenta. Câtă vreme vor exista cai, o sa fie novoie şi de fierarii care să facă potcoavele, chiar dacă meseria e pe cale de dispariţie, după cum spune Nicuţă Gheorghe, cel care poate fi întâlnit weekend de weekend în Oborul Ploieşti, cu marfa scoasp din mâna sa la vânzare.
Bărbatul vorbeşte cu plăcere despre meseria de bază din familia sa. „E o ocupaţie moştenită din bunici, din tată în fiu în neamul nostru. Ca să fiu sincer, la început nu mi-a plăcut, dar nu am avut ce să fac, că e traiul ăsta aşa cum este. M-am apucat să fac şi d-astea, potcoave, am învăţat de la bătrâni, de la tataie, cam când aveam 26 de ani”, povesteşte Nicuţă.
Meseria e extraordinar de grea, e muncă multă şi inhalează, zilnic, mult praf, lucrând într-un mediu toxic.
„E greu, dar ca să trăieşti după o zi pe alta asta e... nu ai ce face... Despre lucru, în sine, sunt multe de spus, sunt mai multe operaţiuni de făcut şi reuşeşti să faci cam patru potcoave într-o oră, asta acum, când e vremea caldă. Pe timp de iarnă e mai bine şi poţi face cam la 45 de minute patru potcoave”, spune meşterul fierar.
Cum se face o potcoavă
„Din fier brut, fier de 18, de 16, rotund, îl lăţim şi-l prelucrăm pe urmă, îl facem ca un fel de platbandă şi-l prelucrăm. Secrete sunt peste tot, în orice meserie. Nu poţi practica o meserie aşa cum trebuie până nu ţi-e drag de ea şi până nu furi de la cineva. Meseria nu se învaţă, trebuie să fii atent şi să o furi”, explică Nicuţă Iorga.
Din păcate, nu mai sunt vremurile de altă dată. „În străinătate, treaba asta e plătită, e plătită bine, dar la noi o să dispară, pentru că nici nu-i mai lasă pe oameni să circule cu căruţele prin oraş. La străini e căutată meseria, că merge şi regina cu trăsura cu cai. Sunt multe oraşe în care încă mai sunt trăsuri, sunt mii de oameni care mai au animale. Eu în obor vin din 1993, de când m-am apucat de făcut potcoave, şi nu mai merg în altă parte, dar vânzarea merge tot mai prost, şi până şi clienţii fideli dispar pe zi ce trece. Mulţi au început să vândă din cai”, mărturiseşte bărbatul.
Oboseală şi boală
În aceste condiţii, familia îi spune să se lase, că şi aşa s-a îmbolnăvit din cauza prafului inhalat. Dar trebuie să le pună ceva pe masă copiilor şi trage din greu. „Timp liber nu mai am. Când termin treaba mă tolănesc, că nu mai pot, mă dor toate oasele, mă dor toate alea... încheieturile... De la atâtea bătăi de ciocane cazi jos, vorba aia... Intră hoţii în curte noaptea şi nici nu-i simt”, spune Nicuţă Iorga.
Profil
NĂSCUT
10 octombrie 1967, Ploieşti
STUDII
Zece clase
EXPERIENŢĂ
Face potcoave de 16 ani
FAMILIE
Căsătorit, are doi copii
Întrebări şi răspunsuri
Se merită să mai înveţe cineva meseria asta?
Asta nu se învaţă, că nu are cum. Strungăria o înveţi în şase luni, dar meseria asta, poţi să stai lângă mine şi doi ani şi nu o înveţi. Asta se fură, dar nu mai recomand să se apuce de ea decât celor care vor oase rupte, ca să zic aşa. Şi dacă vor să înveţe, degeaba o mai învaţă, că se duce cu timpul.
Ce pasiuni aveţi?
Îmi place sportul, mă mai uit la fotbal la televizor, că am jucat şi eu fotbal când eram mai tănăr, când aveam vreo 10-12 ani. Ţin cu Petrolul, că doar sunt ploieştean. Poate să fie şi Astra, dar degeaba, eu tot cu Petrolul ţin, e echipa mea de sânge.
Ce-i place
Întotdeauna mi-a plăcut culoarea bleu, iar în ceea ce priveşte mâncarea îmi plac cartofii prăjiţi şi friptura, dar, din păcate, acum trebuie să fie prăjită mai puţin, că nu prea am voie, de când m-am îmbolnăvit, am colesterolul mare.
Ce nu-i place
Nu-mi plac urzicile absolut deloc, e nenorocire cu ele, mai bine fac foamea decât să mănânc urzici. Şi nu-mi plac oamenii care se cred deştepţi, care îşi dau importanţă, deşi trebuie să te înţelegi cu toată lumea.
Se încarcă comentariile...
