Ploieştenii închiriază bunurile personale, pentru un ban în plus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la rochii de seară şi de mireasă cu accesoriile necesare, până la vile şi terenuri, pe piaţa din municipiu aproape orice este de închiriat.

Când vine vorba de închirieri, ploieştenii ar fi în stare să împrumute, pe bani, chiar şi obiectele personale, de care sunt foarte ataşaţi.

Un segment bine reprezentat în piaţa închirierilor este cel al nunţilor. Miresele, dar şi invitatele lor, au posibilitatea de a închiria, pentru marele eveniment, rochii şi accesorii, la preţuri incredibil de mici.

„Am rochia mea de mireasă, care are şi voal şi florile care vin prinse în păr, crinolina şi coşuleţul pentru florile de prins în piept. Le închiriez pe toate la preţul de 400 de lei, iar pentru cei interesaţi mai am şi rochii de seară, care se potrivesc acestui eveniment", explică Mioara Bogdan.

Pentru o nuntă de vis, se mai găsesc de închiriat şi porumbei voiajori, cu un preţ care variază între 200 şi 400 de lei, în funcţie de numărul lor.

Cei care doresc să economisească banii pentru muzica oferită de o formaţie, există posibilitatea de a închiria, contra unor sume care pornesc de la 200 de lei, toată aparatura audio necesară petrecerii.

Maşină cu sau fără şofer

În ziarele şi site-urile de anunţuri, ploieştenii oferă spre închiriat chiar şi maşinile personale.

„Avem un Logan pe care dorim să îl închiriem persoanelor fizice în special. Pentru o perioadă de cinci zile, costul este de 100 de lei, iar pentru o perioadă între cinci şi zece zile, preţul este mai mic, de 80 de lei. Se poate închiria maşina cu tot cu un şofer, căruia, dacă plecaţi în călătorie, trebuie să îi oferiţi cazare şi masă sau o diurnă pe zi. În principiu avem numai acest Logan dar dacă doriţi o maşină mai bună există posibilitatea să vă putem oferi şi un Opel", explică Ramona Grigorescu, semnatara unui anunţ.

 

În vacanţă, cu rulota

Pentru 100 de lei pe zi poate fi închiriată şi o rulotă, iar pentru 100-200 de lei lunar puteţi închiria în Ploieşti chiar şi un garaj pentru maşina dumneavoastră.

În topul bunurilor care sunt oferite spre închiriere se află terenurile, apartamantele şi vilele din Ploieşti.

De exemplu, o vilă situată pe strada Mircea cel Bătân, cu o suprafaţă utilă de 420 metri pătraţi, 6 camere foarte spaţioase, 3 grupuri sanitare, 2 terase, piscină, gresie, faianţă, termopane, parchet, centrală proprie, alarmă, telefon şi internet poate fi închiriată la preţul de 1800 de euro/lună.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite