Ploieștenii de la Asesoft merg în Bănie după puncte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflată pe un trend ascendent, la un singur punct în spatele primului loc, CSU Asesoft se deplasează în Bănie, cu gândul declarat de a nu mai repeta scenariul de anul trecut. Atunci, după tot 7 victorii consecutive, SCM Craiova administra primul eşec stagional ploieştenilor.

Chiar dacă, între timp, loturile celor două echipe au suferit modificări majore, Arnautovic se vede pus în aceeaşi situaţie ingrată de a aborda partida fără a-l avea la dispoziţie pe unul dintre cei mai buni jucători ai săi, americanul Mike Jones.

Va reveni, însă, pe teren, Levente Szijarto, orădeanul fiind recuperat în proporţie de 100% pentru confruntarea cu SCM Craiova, una dintre surprizele plăcute ale acestei ediţii de campionat. Deşi veniţi după 3 înfrângeri la rând, cu BC Mureş, Dinamo şi CSU Sibiu, oltenii, ieşiţi pentru moment de pe tabloul playoff-ului, se contituie intr-o echipă spectaculoasă, care a depăşit de 5 ori, până acum, bariera celor 90 de puncte înscrise.

Partida SCM Craiova - CSU Asesoft se desfășoară de la ora 20.00.

csuasesoft.ro

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite