Ploieştenii călătoresc cu tramvaie vechi de 35 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gropile existente de-a lungul căii de rulare a tramvaielor vor fi plombate până la jumătatea lunii aprilie. Conducerea RATP Ploieşti susţine că aceste lucrări sunt necesare pentru a preveni deraierea mijloacelor de transport în comun.

Ploieştenii circulă cu tramvaie care au o vechime de peste trei decenii. În a doua jumătate a anului trecut, două astfel de mijloace de transport în comun au deraiat din cauza unor defecţiuni apărute pe calea de rulare, dar şi a gropilor prezente de-a lungul şinelor.

În plus, un alt tramvai plin de călători a luat foc în trafic. Potrivit cercetărilor efectuate la acea vreme de către pompieri, se pare că incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui „cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată, care s-a aprins în urma unei acţiuni mecanice sau fizice".

Au început să plombeze gropile

Pentru a preveni producerea unui eveniment tragic precum cel de la Iaşi, în care un tramvai a produs un grav accident de circulaţie, Regia Autonomă de Transport Public Ploieşti a dispus plombarea tuturor gropilor din asfalt, existente de-a lungul căilor de rulare a liniilor  101 şi 102.  

Personal, consider că la Iaşi a fost, în principal, vina vatmanului pentru tot ce s-a întâmplat. La noi sunt probleme legate de infrastructură. De astăzi am început să plombăm gropile, şi asta pentru că nu se vrea să se investească prea mult deoarece, din această vară, calea de rulare a liniei 102 va intra în reparaţii capitale. Apoi vom trece la linia 101. În doi-trei ani căile de rulare vor fi reabilitate în totalitate.  Tramvaiele noastre sunt fabricate în anul 1974, iar imediat după Revoluţie au fost modernizate", a declarat Radu Popescu, directorul RATP Ploieşti.

În prezent, în parcul Regiei Autonome de Transport Public există 33 de tramvaie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite