Ploieşti: Ploieştenii pleacă de Revelion în Bulgaria
0
Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că sunt preferate staţiunile din Bulgaria datorită raportului bun între calitate şi preţ. Un pachet turistic porneşte de la 179 de euro
Deşi există mai puţine cereri decât anul trecut, ploieştenii aleg să îşi petreacă noaptea dintre 2009 şi 2010 peste hotare. “Foarte multe persoane au ales ca destinaţie pentru Revelion Bulgaria. Serviciile oferite de hotelieri sunt la un standard foarte bun, iar raportul calitate-preţ este avantajos”, ne-a declarat Mihaela Stanciu, reprezentantul agenţiei de turism Oniro.
Agenţia oferă un pachet turistic de trei nopţi la un hotel de patru stele în Bulgaria, cu servicii all inclusive, la un preţ de 179 de euro de persoană. Solicitări au mai fost şi pentru staţiunile de pe Valea Prahovei şi de pe Valea Oltului.
Un sejur de trei nopţi pe Valea Oltului la un hotel de două stele cu mic dejun şi masă de Revelion inclusă costă 700 lei de persoană. “Majoritatea clienţilor pe care i-am avut au ales să îşi petreacă Revelionul în Bulgaria pentru că preţurile sunt acceptabile şi serviciile bune”, ne-a spus şi Daniela, un agent de turism din Ploieşti.
Revelion pe Valea Prahovei
Ploieştenii nu au ocolit nici staţiunile de pe Valea Prahovei şi din judeţul Braşov. Patru nopţi de cazare la un hotel de patru stele din staţiunea Bran Moeciu costă 2.250 de lei, cu servicii all inclusive şi masă de Revelion. La pensiunile de două stele din Râşnov, patru nopţi de cazare cu mic dejun şi masă festivă costă 1.162 lei.
“S-au vândut şi pachete turistice pentru capitalele europene precum Praga, Viena, Paris sau Budapesta, dar şi pentru staţiuni mai călduroase precum Egipt, Tunisia şi Malta”, ne-a declarat Ioana Trandafir, reprezentant al agenţiei Bibi Touring. Aceasta a mai precizat că faţă de anii trecuţi vânzările au scăzut cu aproximativ 20%.
Pentru a-şi atrage clienţii unele hoteluri oferă diferite facilităţi. De exemplu, un hotel din Sinaia le dă clienţilor două nopţi gratis dacă îşi aduc familia şi prietenii. Alte unităţi hoteliere, pentru a-şi atrage clienţii, au inclus în pachetul turistic servicii gratuite de masaj, fitness sau program de agrement.