Ploieşteanul Valentin Dinu va cânta live, weekendul viitor, în semifinala concursului “Românii au talent”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul din Ploieşti  care a impresionat milioane de telespectatori cu vocea sa la „Românii au talent" va cânta din nou live în seara zilei de 9 aprilie, în semifinala show-ului de la ProTv.

Weekendul viitor, Valentin Dinu va încerca să ridice din nou sala în picioare la "Românii au talent". Zilele acestea, tânărul de 22 de ani face repetiţii pentru semifinala concursului.

Valentin s-a născut într-o familie de muzicieni. Mama sa a urmat Liceul de Muzică din Ploieşti, iar tatăl său cântă la chitară şi vocal în diverse localuri. „Tata a fost cel care mi-a fost profesor şi m-a învăţat cum să-mi folosesc vocea şi cum să respir. Câteodată, mă mai lua cu el pe la Sinaia sau pe litoral şi mă punea să cânt pe scenă, la microfon", spune tânărul.

După ce a terminat zece clase, tânărul a fost nevoit să renunţe la şcoală pentru a-şi ajuta familia. La 19 ani s-a căsătorit şi are un băiat de doi ani şi două luni. "Să-mi ajute Dumnezeu să câştig finala concursului «Românii au talent». Vreau să am propria mea casă şi să-mi ajut în continuare părinţii, aşa cum m-au ajutat şi ei pe mine",a spus Valentin.

Care este mecanismul de vot

După prestaţiile celor 12 concurenţi, din cadrul fiecărei semifinale, se va da START VOT. Din acel moment, până când se anunţă STOP VOT, poţi să-i votezi prin sms pe semifinaliştii pe care-i doreşti în finală.

Cei clasati pe locurile unu si doi, în urma voturilor prin sms, vor merge direct în finală. Al treilea finalist va fi desemnat de juriu, care va putea să aleagă pe unul dintre concurenţii aflaţi pe locurile trei şi patru.

Marele câştigător va fi desemnat in seara zilei de 25 aprilie, a doua zi de Paşte, când ProTv va difuza în direct FINALA "Românii au talent".

Vedeti AICI cum a interpretat Valentin Dinu piesa "Cat de frumoasa esti"

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite