Ploieşteanul Constantin Roşu îţi creează o grădină Feng Shui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inginer horticultor, Constantin Roşu ştie toate secretele unei grădini care să stârnească admiraţia: utilitate, frumuseţe şi armonizare cu proprietarul, după principiile Feng Shui.

Este atât de pasionat de amenajarea peisagistică încât a ajuns în foarte multe locuri din lume pentru a observa grădini şi tehnici de horticultură şi nu există site de specialitate, în orice limbă a pământului, pe care să nu-l fi răsfoit măcar o dată. Îşi doreşte şi a reuşit, parţial, să schimbe mentalitatea oamenilor în ceea ce priveşte grădina personală.

Interesant este că a făcut parte din singura promoţie de liceu din ultimii 70 de ani cu profil horticol şi că, în primul an de facultate, avea rezultate foarte slabe. „În anul doi, am renunţat la chiul şi la plete şi m-am pus cu burta pe carte. Am luat bursă şi am reuşit să o menţin până la terminarea facultăţii. În 1996, o bursă era mai mare decât pensia tatălui meu, care muncise o viaţă întreagă", spune Costin, cu un amestec de seriozitate şi umor care îi caracterizează întreg discursul.

După ce a terminat facultatea, a lucrat o vreme la Institutul pentru Viticultură şi Vinificaţie de la Valea Călugărească şi, după ce a primit funcţia de cercetător gradul I, şi-a dat demisia, din cauza salarizării. „Am decis să pornesc pe cont propriu o afacere în domeniul amenajărilor peisagistice, mai ales că exista o lipsă acută de specialişti în Prahova. Pentru aceasta, am stat nopţi întregi pe internet şi am citit tot ce se putea pentru documentare", spune Costin Roşu.

Cele mai frumoase grădini

Curând, a devenit extrem de căutat pentru ideile originale şi frumuseţea grădinilor amenajate. „De obicei, las clientul să-mi spună ce vrea şi apoi îi spun ce se poate realiza. Toată lumea vrea acum plante sau arbuşti exotici fără să ţină cont că acestea sunt adaptate să crească la anumite temperaturi. Pentru mine, şi o buruiană este frumoasă dacă ştii unde să o laşi să crească", spune Costin.

Inginerul se ocupă de toată grădina, de la amenajarea aleilor, plantarea florilor, montarea de fântâni şi până la proiectarea de sisteme complicate de irigaţii, unele dintre ele programate pe calculator pentru a furniza apă când există anumite temperaturi exterioare sau condiţii de umiditate. Un principiu de care ţine cont este şi tehnica Feng Shui care presupune împărţirea grădinii în nouă zone de energii corespunzătoare sănătăţii, prosperităţii sau familiei.

„Îmi doresc să schimb mentalităţile oamenilor, iar cu unii dintre clienţi am reuşit, dovadă că am rămas, şi după ce le-am amenajat grădina, în relaţii foarte strânse şi mă cheamă ori de câte ori au o problemă cu dăunătorii sau cu unele dintre plante", spune Costin.

Ce-i place

„Iubesc tot ce viu, plante, animale şi albine. De la mama şi bunica am moştenit dragostea pentru flori, iar de la tata, pasiunea pentru apicultură. Fără albine nu ar exista nici plante", spune Costin.

Ce nu-i place

„Tot ce am făcut în ţara asta, de la firmă până la o casă, s-a lovit de o birocraţie excesivă. Practic, eşti descurajat. Dacă nu aş avea aici castelul (aşa cum îi spune căsuţei pe care şi-a făcut-o singur -n.r.) şi părinţii, aş fi plecat de mult afară", este dezamăgit Costin Roşu.

Cum ar arăta grădina personală?

Din păcate, grădina casei mele nu este gata, dar va fi una simplă şi goală, poate cu pomi fructiferi. La noi nu există această tradiţie, să-ţi pui un pom care să producă ceva, din care să mănânci un fruct făcut şi îngrijit de tine. Mi se pare imposibilă o astfel de grădină.

Planuri de viitor?

Un proiect ambiţios este crearea de grădini vegetale verticale, pe pereţi. În acest sens, îl voi contacta pe Patrick Blanc, un francez care a realizat aşa ceva, în sensul unei colaborări sau, dacă nu este posibil, vreau să adaptez în România această idee, aşa cum o văd eu. Sunt spectaculoase.

Profil

Născut. 23 noiembrie 1975, Ploieşti

Familie. Necăsătorit, mai are 3 fraţi

Studii. Master în ecologie şi calitatea produselor horticole

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite