Ploieşteanca Alexandra Mihai vrea să stăpânească „lumea cuvintelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin multă muncă şi dorinţă de a schimba lumea în bine, Alexandra a devenit unul dintre studenţii de top ai României. Limbile engleză şi neerlandeză reprezintă rampele sale de lansare spre un viitor de succes.

La doar 20 de ani, Alexandra Mihai se pregăteşte să cucerească lumea. „Armele" sale sunt inteligenţa, ambiţia, puterea de muncă, modestia şi, de ce nu, frumuseţea. Are tot ce îi trebuie pentru a deveni un om de succes.

Toate realizările sale de până acum, au fost construite din timp, cu paşi mărunţi, dar siguri. Pasiunea pentru limbi străine a pornit din perioada liceului, când a început să se contureze şi orientarea sa profesională.

„Am decis să urmez cursurile Colegiului Naţional "Ion Luca Caragiale", pentru că mi-am dorit prestigiu, tradiţie şi siguranţă.  Practic, de pe băncile liceului ne primim tiparul formativ şi tot aici sunt create premisele devenirii noastre ca adulţi. Acea perioadă poate fi rezumată în cuvinte precum: autocunoaştere, comunicare, informare, încredere, curaj, dăruire, realizare, dezvoltare", povesteşte Alexanda.

Unul dintre profesorii de suflet, care i-a facilitat accesul spre cunoaşterea limbii engleze, a fost Marian Ichim. „Când primeşti îndrumări, recomandări preţioase, când o singură persoană funcţionează ca un întreg birou de consiliere în carieră, atunci trebuie să mărturisesc că acest om deosebit a fost cel care a catalizat opţiunea mea de a merge mai departe pe această filieră, insuflând în mine dorinţa de a ma autodepăşi", îşi aminteşte cu drag ploieşteanca. 

Neerlandeza, o rampă de lansare

Aşadar, a optat pentru specializarea engleza-neerlandeză, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, a Universităţii Bucureşti, De ce olandeză? Pentru că, spune ea, „în primul rând, mi-am dorit să stăpânesc «lumea cuvintelor». Am aflat că absolvenţii de Limbi străine vor reuşi să facă faţă cererii de pe piaţa muncii dacă se vor orienta spre limbi străine mai puţin comune, catalogate drept «exotice», precum finlandeza, norvegiana, suedeza,  neerlandeza, portugheaza, hindi sau araba. Am optat pentru olandeză. Primul an de studiu a avut acel «parfum» al noutăţii care mi-a stârnit entuziasmul numaidecât".

Bursă în străinătate

Drept urmare, la sfârşitul primului semestru, tânăra a primit o bursă oferită de Nederlandse Taalunie în  cooperare cu Guvernul Flamand pentru a studia în Belgia, preţ de câteva săptămâni,  limba şi cultura neerlandeză.  

„Astfel mi-a fost dat să descopăr ceea ce este tipic neerlandez. De exemplu, convivialitatea este o tradiţie spirituală vie şi esenţială. Poate de aceea, olandezii reuşesc să fie agreabili, primitori, tineri din punct de vedere spiritual, zâmbăreţi, entuziaşti. Consider că până şi ridurile de expresie sunt un rezultat al atitudinii lor pozitiviste, mereu încurajante", consideră studenta.

Pentru Alexandra Mihai, lalelele şi morile de vânt, prezente la tot pasul în Olanda, reprezintă simboluri ale frumusetii peisajelor neerlandeze, la fel ca străzile medievale punctate de cafenele şi caleşti trase de cai.

Ce diferenţe culturale există între România şi Belgia sau Olanda?

Minunile turistice româneşti par uneori „îngropate" într-o umbră de nepăsare sau uitare. Pieţele care ar fi putut fi ridicate la rang la artă sunt transformate, deseori, într-un bazar oriental. Amabilitatea este ingredientul fără de care viaţa nu are gust, iar curăţenia este cuvântul cheie care ne poate propulsa.

Ce părere ai despre jurnalism?

Am fost părtaşa unui internship de junior editor care mi-a sădit acel „microb" despre care toată lumea vorbeşte. Cred că jurnalismul este o vocaţie, nu neapărat o profesie care ţi-a fost impusă. Când scriu un articol, vibrez şi încerc să-l fac să fie bun atât pentru cititor, cât şi pentru mine.

Ce îi place

„Înlăuntrul meu se zbat mai multe opţiuni pe care vreau să le onorez în egală măsura. Şcoală, dans, voluntariat, jurnalism online şi lista poate continua. Pe rând, fiecare din ele câştigă, iar când îmi reuşesc toate sunt fericită", spune Alexandra.

Ce nu-i place

Alexandra spune că nu-i plac oamenii introvertiţi, care nu spun lucrurilor pe nume, care nu dau dovadă de adaptabilitate, şi care denotă lipsa bunului simţ.

Profil

Născută: 17 mai1990, Ploieşti

Studii:  Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti

Familie: singură la părinţi

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite