Plătit din bani publici, managerul Petrolului ia cât 50 de funcţionari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răchită este plătit de clubul de fotbal, din banii alocaţi de la bugetul local (Foto: Alex Policală)
Răchită este plătit de clubul de fotbal, din banii alocaţi de la bugetul local (Foto: Alex Policală)

Valeriu Răchită, managerul clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, susţine că salariul său, de 10.000 de euro pe lună, este unul meritat. Un funcţionar e plătit şi cu mai puţin de 200 de euro

În urma asocierii dintre Consiliul Local şi acţionariatul clubului Petrolul, de acum aproximativ doi ani, administraţia locală a preluat echipa de fotbal, cu tot cu palmares, mărcile înregistrate şi cheltuieli. La capitolul cheltuieli se încadrează şi salariul managerului general, Valeriu Răchită, care câştigă lunar 10.000 de euro. Conform protocolului, banii de salarii sunt asiguraţi din bugetul local al municipiului, acelaşi loc din care sunt plătiţi şi funcţionarii publici. Dacă angajaţii cu state vechi din Primăria Ploieşti şi direcţiile subordonate duc acasă lunar echivalentul a două-trei sute de euro, mare le-a fost mirarea oamenilor să vadă că la club se plătesc salarii colosale, de mii de euro.

„Când am lansat acest proiect am spus că voi face performanţă şi am făcut. Sunt bani pe care îi merit", Valeriu Răchită, manager general FC Petrolul

Până în vară, cât timp Petrolul a fost în liga a doua, Răchită a fost plătit cu 5.000 de euro. După promovare, salariu său a ajuns la 10.000, iar jucătorii câştigă între 1.500 şi 5.000, lucru dezvăluit chiar de manager. Din cei 10.000 de euro pot fi plătiţi nu mai puţin de 50 de funcţionari ai Primăriei Ploieşti, la un salariu mediu calculat la aproximativ 200 de euro. Desigur, sunt angajaţi care au şi mai puţin de-atât. Referenţii cu studii medii sunt încadraţi cu salariul minim pe economie. De asemenea, şoferii şi femeile de serviciu câştigă salariul minim plus sporul de vechime. Odată cu tăierile de sporuri, mulţi din funcţionarii cu experienţă nu mai depăşesc 1.000 de lei venit net.

„Este un salariu decent şi meritat"

Chestionat ieri pe această temă, la conferinţa de presă organizată săptămânal de club, Valeriu Răchită a precizat că, prin comparaţie cu veniturile altor antrenori din Liga 1, salariul său nu este deloc mare. „M-am uitat la un clasament al salariilor de antrenori, publicat de un ziar sportiv, sunt exact pe locul pe care îl ocupă şi echipa. Diferenţa este că, la mine, salariul declarat este şi cel real, fără prime de instalare sau alte venituri, cum se mai face prin Liga 1. Este o transparenţă totală din acest punct de vedere. Am un salariu decent, de 10.000 de euro. Când am lansat acest proiect am spus că voi face performanţă şi am făcut. Sunt bani pe care îi merit. În liga secundă aveam 5.000 de euro pe lună. Atacaurile care au început, la adresa mea, au şi un interes politic. În 2012 sunt alegeri, iar promovarea echipei şi construirea stadionului reprezintă bile albe pentru primar", a declarat Valeriu Răchită. „Am avut ofertă de 20.000 de euro pe lună plus primă de instalare de la un alt club din România, tot finanţat din bani publici. La Petrolul am adus 400.000 de euro, din contracte de publicitate, prin prieteni, cunoştinţe, care au pus la dispoziţia clubului bani şi bunuri, precum autocarul sau toate maşinile pe care le folosim", a mai declarat Răchită.

Îşi ia înjurături pentru câteva sute de lei

Funcţionarii publici şi Răchită au, totuşi, ceva în comun: cu toţii şi-au luat, cândva, înjurături de la ploieşteni. Angajaţii de la Serviciul Public Finanţe Locale sunt obişnuiţi cu acest „tratament". Alin Tudorache lucrează aici din 2007 şi reuşeşte, după toată tăierile de lefuri, să zâmbească în faţa contribuabililor. „Când mergem pe teren se întâmplă să fim înjuraţi. Din păcate, sunt frecvente agresiunile verbale, pentru că oamenii sunt reticenţi, chiar dacă nu venim mereu să le cerem bani, uneori ne deplasăm pe teren pentru somaţii sau pentru a stabili dacă un contribuabil s-a mutat ori câte persoane locuiesc la acea adresă. De agresiuni fizice am fost ferit. Nu este uşor să munceşti cu publicul, dar cineva trebuie să facă această meserie. M-a atras stabilitatea pe care o oferă o slujbă în administraţie, faptul că ziua de salariu e sigură", ne-a mărturisit Alin, care are 30 de ani, este căsătorit şi are un copil. Cel mai mic salariu la SPFL e undeva la 800 de lei.

image

„Pe teren se întâmplă să fim înjuraţi. Sunt frecvente agresiunile verbale, pentru că oamenii sunt reticenţi. De cele fizice am fost ferit", Alin Tudorache, inspector SPFL Ploieşti

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite