Petrolul Ploieşti are nevoie de victorie, astăzi, pentru promovarea în Liga I. Meciul cu FC Bihor începe la ora 14.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Având nevoie de încă o victorie în ultimele două etape pentru a fi promovaţi matematic în primul eşalon, petroliştii se vor deplasa astăzi la Oradea.

Confruntarea de duminica trecută cu CS Mioveni a lăsat ceva urme în lot, Vivi Rachită neştiind, încă, dacă va putea să alinieze, asa cum şi-ar dori, garnitura de bază. Alexandru Benga, Victoraş Cataramă şi Alexandru Buhuşi au acuzat probleme medicale încă de duminica şi se resimt în continuare, fiind incerţi pentru duelul de vineri, la fel cum, probabil, nu se va putea conta nici pe serviciile lui Cosmin Gârleanu.

Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit brigăzile care vor oficia la întâlnirile din penultima etapă a Ligii a II-a. Aşa cum era firesc, confruntarea de la Oradea va fi condusă de catre un arbitru din Lotul A, craioveanul Sebastian Colţescu, cel care va fi ajutat de asistenţii Florin Eduard Ungureanu (Bucureşti) şi Petru Marian Gaşpar (Timişoara). Observatori din partea FRF au fost delegaţi Valeriu Ioniţă (Bucureşti) şi Viorel Boit (Timişoara). Partida dintre FC Bihor şi FC Petrolul se va disputa vineri, de la ora 14.00.

Clubul ploieştean vine şi cu o precizare. „Deşi o ştire apărută astăzi pe siteul www.liga2.ro vorbeşte despre o posibilă schimbare de situaţie la vârful clasamentului Ligii a II-a, informaţie bazată pe aşa-zise "surse neoficiale", oficialii FC Petrolul Ploieşti nu au nici cea mai mică emoţie în ceea ce priveşte faptul că promovarea s-ar putea decide altfel decât pe teren. Conform informaţiilor petroliştilor, actuala societate UTA Arad nu are legătura cu vechea societate, motiv pentru care, de altfel, nici nu are drept de promovare. Arădenii au şi înaintat, în acest sens, documente către forurile europene pentru ca decizia penalizării dictată în cazul Vasiljevic să fie anulată, aşteptând un răspuns favorabil. Astfel, nu se poate pune problema schimbării unor rezultate la care site-ul mai sus menţionat face referire, iar clasamentul nu mai poate fi modificat", se precizează într-un comunicat al clubului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite