Petrolul merge la Galaţi fără Opriţa şi Sipovic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrolul vine după o victorie la Mediaş şi egaluri cu Pandurii şi Sportul
Petrolul vine după o victorie la Mediaş şi egaluri cu Pandurii şi Sportul

După o serie de meciuri fără înfrângere în Liga 1, petroliştii dau ultima reprezentaţie din acest an pe terenul campioanei. În tur, ploieştenii au câştigat cu 2-1. Opriţa, marcatorul celor două goluri de atunci, şi Sipovic, jucător împrumutat de gălăţeni, vor lipsi duminică

Petrolul se pregăteşte pentru ultimul meci al anului, ce se va juca duminică, de la ora 20.30, la Galaţi„Îmi doream să nu se mai dispute şi această etapă, dar decizia n-a fost la noi. Le-am spus jucătorilor că mergem la Galaţi ca să câştigăm punct/puncte, iar în autocar vor urca doar cei care sunt 100% pregătiţi", a afirmat Valeriu Răchită, la conferinţa de presă săptămânală organizată de către clubul ploieştean. Din păcate, însă, după antrenamentul de astăzi, tehnicianul a aflat că lista indisponibililor pentru confruntarea de duminică s-a mărit cu încă două nume. Pe lângă Bărbulescu, suspendat, nici Opriţa şi Sipovic nu vor face deplasarea la Galaţi, din cauza unor probleme medicale pe care le-au acuzat la şedinţa de pregătire desfăşurată în această dimineaţă. „Petrolul nu stă într-un jucător anume, aşa că putem obţine un rezultat bun şi fără cei trei absenţi. Ştiu că şi Oţelul are probleme, are fotbalişti accidentaţi, dar vine după un meci foarte bun făcut acasă, victoria cu 2-0 obţinută cu Rapid", a mai adăugat Valeriur Răchită. În locul celor trei absenţi, în lot vor intra Vali Negru, Borza, ambii suspendaţi etapa trecută, şi Djurovic.

Pe de altă parte, jocul cu Oţelul va reprezenta şi punctul final al analizei pe care Vivi Răchită o va face asupra a ceea ce s-a întâmplat în această toamnă. „Dacă ar fi să ne raportăm strict la prima jumătate a campionatului, pentru că turul s-a terminat, per ansamblu stăm binişor, deoarece ne aflăm deasupra liniei retrogradării. A fost un tur cu bune şi cu rele, dar, evident, mi-aş fi dorit mai mult şi ca rezultate, şi ca evoluţie a echipei. Au fost jucători care au dat totul, alţii care, din punctul meu de vedere, puteau mai mult, însă o analiză mai atentă a ceea ce s-a întâmplat o voi face după partida de la Galaţi", a spus antrenorul „lupilor". „Totodată, există posibilitatea ca, până la sfârşitul anului, să fie cunoscut şi noul acţionar al echipei. Au fost mai multe discuţii, rămânând ca săptămâna viitoare eventual să ne întâlnim, să punem actele pe masă şi să vorbim la modul concret. L-am rugat să vină alături de Petrolul, pentru că are forţă financiară mare, şi să o facă cu întreaga lui echipă de conducere", a mai afirmat managerul „galben-albaştrilor". (Sursa: fcpetrolul.ro)

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite