Petrolul Ploieşti – FCM Târgu Mureş 0-1 FOTO şi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FCM Târgu Mureş a dat singurul gol al meciului
FCM Târgu Mureş a dat singurul gol al meciului

Chiar şi cu susţinerea călduroasă din partea publicului, Petrolul nu a reuşit să treacă, vineri, de mureşeni. Rivalii la evitarea retrogradării s-au impus cu 1-0, după un gol superb, singura bijuterie a unuia din cele mai slabe meciuri ale acestui sezon.

Petrolul a continuat seria evoluţiilor dezamăgitoare, echipa lui Valeriu Răchită arătând în multe momente ruptă de la mijloc. Opriţa nu şi-a găsit locul pe teren, Komazec a fost haotic, mijlocaşii centrali ineficienţi iar Borza sau Roman total absenţi din peisaj. Oaspeţii au combinat ceva mai clar, însă nici ei nu s-au ridicat prea mult peste adversari, lucru care l-a făcut pe Răchită să caracterizeze, la final, partida, drept una de nivelul eşalonului secund. Pe bună dreptate. Singura fază notabilă s-a petrecut în minutul 40, când atacantul Subotic a intrat în careu de pe partea dreaptă şi a prins un exterior de senzaţie, trimiţând mingea, cu efect, în colţul lung, aproape de vinclu, peste portarul Bornescu, aflat la debutul pentru „lupii galbeni". În rest, a fost un meci haotic, debusolant, cu multe acţiuni fără orizont şi mult mai multe faulturi dure. Inutil a încercat Răchită să schimbe la pauză dintr-un sistem cu un vârf într-unul cu doi, aportul liniei de atac fiind cel mult modest. Trei fotbalişti au fost trimişi mai devreme la cabine, toţi pentru cumul de cartonaşe galbene.

Meciul s-a încheiat în favoarea celor de la FCM Târgu Mureş

Click pe imagini pentru o fotogalerie de la meci

CITIŢI ŞI:

2.200 de femei şi copii în tribune la un meci de fotbal din Ploieşti

Petrolul - Târgu Mureş 0-1 (0-1)

Marcator: Subotic (40)

Stadion: Ilie Oană. Spectatori: 2.200

Petrolul: Bornescu - Străuţ (Dumitru 69), Sipovic, Melinte, Stoica - Enescu (Buhuşi 46), Negru - Borza (Roman 46), Opriţa (c), Stojimirovic - Komazec. Antrenor: Valeriu Răchită

FCM: Albuţ - E. Nicu, Iencsi, Ghionea, Topic - Vagner (Szilagy 81), Ilyeş (c), Pădureţu, Bumba (Goge 74) - Fl. Dan - Subotic (Buş 86). Antrenor: Maurizio Trombetta

Cartonaşe galbene: Sipovic (51, 88), Buhuşi (53), Străuţ (57), Negru (70, 90) / Pădureţu (69, 76)

Cartonaşe roşii: Sipovic (88), Negru (90) / Pădureţu (76)

Arbitri: Ovidiu Haţegan - Stelian Slabu, Iulius-Radu Timar

Jucătorul meciului: Robert Ilyeş

Vezi AICI un clip video cu atmosfera din tribune.

Declaraţii după meci

Managerul general al Petrolului, Valeriu Răchită, a criticat evoluţia jucătorilor săi. „A fost un meci slab, între două echipe care cred că nu-şi dau seama că sunt în Liga 1 şi joacă un joc de Liga a doua. Ne-am înscris cu şanse mari spre retrogradare. Îmi reproşez alcătuirea echipei. La cuplul de fundaşi centrali, până azi de dimineaţă am ezitat între Sipovic şi Petrovic. Am zis să nu stric cuplul Sipovic-Melinte, dar n-am fost mulţumit. Este un moment greu“, a declarat aleriu Răchită.

Prezent la conferinţă pentru că Trombetta încă nu a primit „drept de joc“ din partea federalilor, directorul Aurelian Băbuţan l-a lăudat pe antrenorul italian adus recent la club. „El a pregătit acest meci şi merită laudele, chiar dacă n-a putut lua loc pe bancă, pentru că unii domni de la Federaţie au refuzat. N-au ţinut cont de licenţa lui şi de faptul că a mai antrenat în România. Cred că am început pe un drum bun cu el. Aveam nevoie de aceste trei puncte, dar cred că şi noi şi Petrolul ne vom salva de la retrogradare“, a declarat oficialul mureşean.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite