Petroliştii au scos un egal acasă cu echipa de pe locul 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anii trecuţi un rezultat modest, egalul de sâmbătă cu Pandurii aduce, de această dată, un punct vital pentru Petrolul. În ultimul meci acasă din turul de campionat, petroliştii au reuşit din nou o apărare ca la carte, în faţa echipei de pe locul 5.

Clasată pe loc de cupe europene, revelaţia acestui tur a fost ţinută departe de buturile gazdelor, în meciul disputat sâmbătă, pe stadionul „Ilie Oană". Rezultatul a fost obţinut la capătul unui meci extrem de dificil, aşa cum era de aşteptat, dar îi ajută pe "galben-albaştrii" să menţină distanţa faţă de zona retrogradării. După o primă repriză cu puţine ocazii de gol, singurele demne de consemnat fiind trecute în dreptul lui Fl. Dumitru (29) şi Opriţa (34), partea a doua a fost mult mai animată, gorjenii reuşind să ameninţe poarta apărată de către Bornescu, la şuturile lui Nistor (52), Cardoso (55) sau Viera (66). Voiculeţ (55 şi 88) a trimis de puţin pe lângă ţintă, însă marea ratare a întâlnirii i-a aparţinut petrolistului Vali Negru (70), cel care, singur la 14 metri, a şutat peste transversală.

Cu remiza de astăzi, Petrolul a ajuns la cota 17 în ierarhia la zi a  Ligii I, iar duminică, de la ora 13.00, va încheia prima parte a stagiunii cu un meci extrem de important, în deplasare cu Sportul Studenţesc. Până atunci, ploieştenii vor juca joi, de la ora 20.30, în "Ştefan cel Mare", pentru calificarea în "careul de aşi" al Cupei României. (fcpetrolul.ro)

Petrolul Ploieşti - Pandurii Tg. Jiu 0-0
Petrolul: Bornescu - Melinte, Petrovic, Sipovic, P. Stoica - V. Negru, Enescu - Buleică (86 Komazec), Buhuşi, Fl. Dumitru (73 Borza) - Opriţa (cpt) (61 M. Roman). Antrenor: Valeriu Răchită.
Pandurii: Mingote - Rusu, Viera, Chiricheş, Al. Vlad - Cl. Voiculeţ, Pintilii (cpt), Nistor (86 Cristea) - Maxim, Batin (80 Vranjes), Cardoso (70 Lemnaru). Antrenor: Petre Grigoraş.
Cartonaşe galbene: P. Stoica, Borza/Batin, Voiculeţ.
Au arbitrat: Ovidiu Haţegan - Szekely Zoltan şi Octavian Şovre.
Observatori: Dan Petrescu şi Ionuţ Calancia.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite