Ploieşti: Eugenia Teleanu îi dedică viaţa lui Cezar Petrescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Eugenia Teleanu îi dedică viaţa lui Cezar Petrescu
Ploieşti: Eugenia Teleanu îi dedică viaţa lui Cezar Petrescu

De 31 de ani muzeografa coordonează şi promovează imaginea mentorului său spiritual, Cezar Petrescu, având o deosebită colaborare, pentru câţiva ani la rând, cu surorile scriitorului.

Eugenia Teleanu coordonează activitatea în Casa Memorială „Cezar Petrescu” din Buşteni de 31 de ani. Muzeografa poate vorbi ore în şir de viaţa, opera sau perocupările scriitorului român care a locuit timp de 24 de ani la Buşteni.

De altfel, de când a preluat acest muzeu, Eugenia a cunoscut şi a avut o relaţie deosebită cu familia scriitorului.

„Mi s-a părut extraordinar să aud cum surorile lui Cezar Patrescu vorbesc despre fratele lor mai mare, primul din cei şapte ai familiei. Deşi era preferatul mamei, surorile lui l-au iubit şi admirat, fiind considerat fratele deosebit”, explică Eugenia.

Ea vorbeşte cu mândrie de colecţia de peste 10.000 de volume ale scriitorului păstrate în muzeu, dar şi de cele cele 700 de cărţi cu autograf pimite de acesta de la diverse personalităţi ale vremii.

Alături de copii
În muzeul din Buşteni, Eugenia Teleanu organizează foarte multe acţiuni în care implică elevii şcolilor din oraş şi din împrejurimile acestuia.

Anul acesta , cu ocazia nopţii muzeelor, aici a fost organizată o seară muzeală, unde au participat, suprinzător faţă de alţi ani, un număr foarte mare de vizitatori.

Tot aici vine în fiecare lună şi un cerc de scriitori ai cenaclului „Nichita Stănescu” din Sinaia. Casa memorială organizează de 14 ani salonul de umor, locul unde se întâlneasc epigramişti de renume din ţară, dar şi mari caricaturişri, care îşi pot expune lucrările în cadrul unei expoziţii.

„Voi încerca anul acesta să-i determin pe copii să scrie epigrame, iar anul viitor, la salonul de umor, să introducem o secţiune specială dedicată lor”, spune muzeografa care conduce Casa Memorială „Cezar Petrescu” de la Buşteni, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

Amintiri de neuitat
În cei 31 de ani petrecuţi în umbra marelui scriitor român, Eugenia a păstrat numai amintiri frumoase legate de Cezar Petrescu.

Îşi aminteşte cu drag de acţiunile pe care le pregătea împreună cu sora cea mică a scriitorului, atunci când aceasta revenea în ţară de la Paris, special pentru a vedea dacă elevii cunosc opera fratelui ei.

„Munca în muzeu este foarte frumoasă şi dacă o faci cu pasiune nu se poate să nu realizezi ceva deosebit. Mă apropii de pensie şi încerc să insuflu în sufletul generaţiei tinere, care va rămâne după mine în muzeu, această pasiune, fără de care nu poţi apropia oamenii de muzeu, cu atât mai puţin copiii”, explică Eugenia.

Mai mult, muzeografa îi ajută pe copiii interesaţi de literatură, împrumutându-le cărţi din bilbioteca personală, dar şi etalând în fiecare an, în muzeu, desenele lor ispirate din operele lui Cezar Petrescu.

Întrebări şi răspunsuri
Cum aţi ajuns la facultatea de istorie?
E.T.: Mi-am iubit profesoara de istorie şi din clasa a V-a am ştiut că voi face istorie. M-am dus la liceu la profil real, pentru că aşa au vrut părinţii mei, dar mi-am dat seama apoi că meseria de inginer nu este pentru fete.

Care meserie vi se potrivea dumneavoastră?
E.T.: După absolvirea liceului teoretic din oraş, de altfel unul cu renume, m-am înscris la Institutul Pedagogic, iar în 1973 am fost profesoară de istorie la Pipirig. Un an mai târziu am intrat la facultatea de istorie. Am finalizat cursurile în 1976, fiind orecum condiţionată să urmez studii superioare, pentru că la terminarea liceului mi-a murit tatăl şi numai aşa puteam primi o pensie de urmaş.

Când v-aţi angajat la muzeu?
E.T.:
La Casa Memorială „Cezar Petrescu” am venit la 1 aprilie 1978, am preluat muzeul de la doamna Ştefania Petrescu, sora scriitorului şi am fost primul străin care se îngrijeşte de casa aceasta, în afara familiei.

L-aţi cunoscut pe Cezar Petrescu?
E.T.:
În copilărie l-am cunoscut pe Cezar Petrescu, fără să ştiu că viaţa mă va aduce în casa lui. Surorile scriitorului sunt nişte persoane deosebite pentru mine, care am fost singură la părinţi şi nu am cunoscut niciodată dragostea de fraţi şi surori.

Ce-i place:
„Îmi place cartea, citesc foarte mult, am acasă o bibliotecă plină de cărţi şi lucrez la un muzeu plin de cărţi. Sunt fiică de bibliotecar, tatăl meu a lucrat la biblioteca Fabricii de Hârtie din oraş şi de când eram doar un copil am această pasiune. Iubesc copiii, deşi nu am copii, dovadă că lucrez zi de zi cu ei, în cadrul muzeului”, spune Eugenia.

Ce nu-i place:
Din toate genurile muzicale, muzeografei nu îi plac manelele şi în general nu îi plac oamenii prost crescuţi, cel mai des reacţionând vehement atunci când are contact cu o astfel de persoană, deşi sunt şi cazuri când încearcă să-i evite.

PROFIL
NĂSCUTĂ:
23 octombrie 1951, Buşteni
STUDII:
Facultatea de Istorie din  cadrul Universităţii Bucureşti
FAMILIE:
Este necăsătorită 

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite