Petreceri şi concerte de promenadă, în Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multă distracţie, cu animatoare provocatoare şi concursuri inedite, promit administratorii cluburilor, din judeţ, pentru acest sfârşit de săptămână.

Sâmbătă, club No Limit, din comuna Aluniş, îi invită pe prahoveni la petrecerea „Dark Sins". Dj Mihai şi Dj Johnny vor fi gazdele evenimentului, alături de cele mai îndrăzneţe animatoare din judeţ.

Fetele beneficiază de intrare gratuită până la ora 23.00. Tot sâmbătă, la club Versus, din Ploieşti, se anunţă un concurs incendiar de tricouri ude. Invitaţii trebuie să nu-şi uite pistoalele cu apă. Intrarea va fi liberă, iar băutura gratis, până la 23.00, pentru fete. Organizatorii promit şi alte multe suprize invitaţilor. Pentru că vara a venit, iar fiecare caută un loc să se răcorească, Heaven Land organizează o petrecere la piscină, mâine, între orele 13.00 şi 16.00, la complexul situat pe DN72. Invitaţii se vor putea răcori cu o bere rece sau un cocktail cu umbreluţe colorate de la barul amenajat lângă piscină.

Pentru cei care vor să petreacă un weekend liniştit la munte, pe acorduri muzicale, pot opta pentru staţiunea prahoveană Sinaia. De weekendul acesta, reprezentanţii primăriei reiau deja tradiţionalele concerte de promenadă. Susţinute de fanfara Centrului Cultural Judeţean Prahova, concertele vor avea loc de la ora 18.00, în parcul Dimitrie Ghica, din centrul staţiunii. Sinăienii, dar şi turiştii se vor putea delecta timp de o oră cu sunetele magice ale instrumentelor muzicienilor de la Centrul Cultural. Seria concertelor va continua în fiecare zi de sâmbătă, până în luna septembrie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite