Ploieşti: Cereri respinse de instanţă pentru „lotul Penescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Prahova, a respins, ieri seară, cererile formulate de către patru dintre inculpaţii din dosarul „mită în fotbal“ la şedinţa care a avut loc joia trecută.

Este vorba despre cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de administratorul societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, cea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulată de fostul şef al Comisie Centrale de Arbitri a Federaţiei Române de Fotbal, Gheorghe Constantin, cea de ridicare a controlului judiciar depusă de Marcel  Savaniu şi de modificare a controlului judiciar formulată de arbitrul Sorin Corpodean.

Completul de judecată amânase pronunţarea pentru ziua de ieri. Inculpaţii au posibilitatea de a ataca decizia cu recurs.
În acest dosar, în care patronul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, şi alţi oameni din fotbal au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, următorul termen pentru judecata de fond este în luna decembrie.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite