Patru bețivi din Ploiești au ajuns la Poliție după ce s-au bătut între ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scandalagii au ajuns la Poliție. Foto arhivă Adevărul
Scandalagii au ajuns la Poliție. Foto arhivă Adevărul

Dispeceratul Secţiei 3 Poliţie Ploieşti a fost sesizat pe 3 aprilie despre faptul că pe o stradă din cartierul "Vest" al municipiului are loc un conflict între mai multe persoane.

La faţa locului, poliţiştii au găsit patru bărbaţi care se aflau sub influenţa vădită a băuturilor alcoolice, şi care se îmbrânceau şi îşi adresau cuvinte şi expresii jignitoare.

Pentru aplanarea conflictului şi stabilirea situaţiei de fapt, cei patru au fost conduşi la sediul Secţiei de poliţie. În urma cercetărilor s-a stabilit că între S. Daniel şi N. Aurelian, pe de o parte, şi S. Narcis şi S. Stelian pe de altă parte, a izbucnit un conflict pe fondul consumului de alcool, acesta degenerând în acte de violenţă.

Întrucât S. Daniel şi S. Narcis prezentau urme de lovire la nivelul feţei, a fost solicitată prezenţa unui echipaj al ambulanţei, după acordarea primului ajutor, cei doi refuzând transportarea lor la spital.

N. Aurelian a consemnat plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe.

Toate persoanele implicate au fost sancţionate contravenţional.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite