Palatul Justiţiei din Ploieşti, pe lista de priorităţi a Ministerului Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şantierul de la Palatul Justiţiei din Ploieşti, unde vor funcţiona Tribunalul, Curtea de Apel şi Judecătoria, a fost vizitat, astăzi, de ministrul Cătălin Predoiu, invitat să participe la activităţile specifice organizate cu ocazia Zilei Justiţiei.

Oficialul a declarat că autorităţile locale sutn responsabile de nefinalizarea lucrărilor de construcţie. „Este vorba de o investiţie care trenează de 14 ani, din cauza unor deficienţe care s-au produs la nivel local. Am fost pe şantier, am văzut cum arată construcţia, şi, în perioada următoare,vom face o şedinţă de urgenţă pentru a găsi o formula potrivită pentru a continua investiţiile", a declarat ministrul Cătălin Predoiu.

Acesta a făcut referire şi la situaţia magistraţilor care lucrează la Curtea de Apel Ploieşti, în clădirea Palatului Culturii, din centrul municipiului. „Vom lua legătura cu autorităţile locale pentru a găsi o alternativă imobiliară" a mai spus Predoiu, subliniind faptul că mutarea magistraţilor din clădire i-ar ajuta să-şi desfăşoarea activitatea în condiţii optime, fără să fie aglomeraţi în spaţii mici.

Bat pasul pe loc

Lucrările pentru construirea Palatului de Justiţie din Ploieşti au demarat în decembrie 1996 şi, în prezent, sunt departe de a fi încheiate, după ce din ianuarie 2008 nu s-a mai mişcat un şurub, deoarece antreprenorul general a dat faliment. Conform planului, clădirea este compusă din subsol, subsol tehnic, demisol, parter şi cinci etaje.

Imobilul  dispune de 14 săli de judecată. În ceea ce priveşte facilităţile, urmau să fie asigurate separaţia circuitului personal - public - arestaţi, acesta fiind, în opinia magistraţilor, un principal obiectiv al realizării unei clădiri în care îşi desfăşoară activitatea o instanţă de judecată.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite