PORTRET. Fabiola Doicilă este pedagog în arta dansului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabiola îi învaţă pe copii să danseze
Fabiola îi învaţă pe copii să danseze

Balerină şi coregrafă, prahoveanca descoperă tinere talente care să înveţe şi să ducă mai departe magia dansului pe marile scene ale lumii.

Prima întâlnire cu dansul a avut-o în fragedă copilărie. „Aveam o profesoară de excepţie, o rusoaică stabilită în România, care m-a făcut să iubesc baletul. Ca orice copil eram impresionată de dansatoarele care apăreau la televizor. Mi se părea că plutesc. La 12 ani am avut marea şansă să fiu privită de o mare balerină, care mi-a recomandat să urmez un liceu de coregrafie, pentru că aveam talent. Aşa am ajuns să studiez arta dansului la Constanţa, unde am avut parte de profesori deosebiţi şi foarte exigenţi. Aceia au fost cei mai frumoşi dar şi cei mai grei ani din viaţa mea", îşi aminteşte Fabiola.

Iubeşte filmul „Lebăda neagră"

A lăcrimat la vizionarea filmului „Lebăda neagră", pelicula care a plutit lin spre Oscar. Povestea balerinei care a făcut sacrificii enorme pentru a obţine statutul de primă-balerină în spectacolul "Lacul Lebedelor" a emoţionat-o, şi au făcut-o să-şi amintească de vremea când  şi ea făcea eforturi fizice mari pentru a transmite publicului emoţie şi pasiune, aşa cum orice balerină trebuie să facă.

„Filmul ne arată realitatea din această lume a dansului. Şi pentru mine, baletul a însemnat şi înseamnă multă muncă, repetiţii fără număr şi sacrificii. Nu-mi este ruşine să spun că nu am propria mea familie, pentru că m-am dedicat trup şi suflet dansului. Am peste 200 de copii, de învăţăcei, cărora le transmit mai departe toate cunoştinţele mele", susţine coregrafa.

A dansat şi în străinătate

După absolvirea Liceului de Coregrafie s-a angajat la Teatrul Muzical (Opera) din Braşov, unde a rămas până în anul 2000. „Aveam un salariu de mizerie. Motiv pentru care, am ales calea străinătăţii. Am avut mai multe contracte în Germania, Suedia şi Austria. Dorul de casă, însă, m-a făcut să mă întorc în România. Am lucrat timpde  doi ani la Teatrul „Toma Caragiu", după care, în 2007, mi-am deschis propria şcoală de dans", spune Fabiola  Doicilă.

Predă lecţii de dans copiilor

Prahoveanca de 35 de ani îi învaţă balet şi dans modern pe 100 de copii din Vălenii de Munte. "Cu FabisDancers mi-am început cariera ca pedagog în arta dansului. Am un parteneriat cu Clubul Elevilor din localitate. Mergem la spectacole, colindăm ţara, ba chiar am fost şi în străinătate la San Remo. Predau lecţii de dans şi în Ploieşti, în incinta Freeline din Malu Roşu, dar şi la Şcoala populară de Artă din cadrul Palatului Culturii. Cu copiii am întîlniri de două ori pe săptămână. Cu mulţi dintre ei am ajuns la performanţă", se mândreşte coregrafa.

Întrebări şi răspunsuri

Cum ne aducă dansul?

Orice părinte ar trebui să-şi ducă copiii la balet, măcar să încerce acest lucru. Dansul, în general, ne formează un corp frumos, ne ajută să "căpătăm" deprinderi artistice, să avem ureche muzicală. Dansul înseamnă mişcare, implicit înseamnă sănătate.

Cum îţi dai seama că un copil are talent şi că poate ajunge mai departe, în această lumea a dansului?

O singură privire este de ajuns. Îl măsor din ochi şi observ dacă au ureche muzicală. Mişcările se formează pe parcurs, mai ales dacă vorbim de copii de 4-5 ani. La primul curs de dans, le pun o melodie şi îi urmăreasc cum se mişcă, pe fiecare în parte. Aşa îmi dau seama de potenţialul pe care îl au.

Ce-i place

„Îmi place să merg la munte, să mă plimb în natură, să patinez, să schiez. Ador să călătoresc în străinătate. Am vizitat ţări precum Olamda, Suedia, Austria, am ajuns chiar şi în Japonia", spune Fabiola.

Ce nu-i place

„Nu-mi plac oamenii prefăcuţi, invidioşi, răi, care nu ştiu să-i respecte pe cei din jurul lor. Detest neseriozitatea", susţine coregrafa

Profil

Născută: 19 decembrie 1976, în Vălenii de Munte

Studii: anul I, Facultatea de Coregrafie Bucureşti

Familie: necăsătorită

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite