SPA, schi și adrenalină. Oferte ultra last-minute de Paşte, pe Valea Prahovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paştele la SPA, o alegere cu “fiţe”. Foto Adelina Anei
Paştele la SPA, o alegere cu “fiţe”. Foto Adelina Anei

Pentru cei care nu s-au decis încă unde vor petrece mini-vacanţa de Paşte, pensiunile şi agenţiile de turism vin cu oferte ultra last minute pentru Valea Prahovei, una dintre cele mai căutate destinaţii în această perioadă

O astfel de vacanţă, pe ultima sută de metri, are marele avantaj al unui preţ mult mai mic, fie că vorbim despre cei care vor să se răsfeţe cu servicii de lux, despre cei care sunt în căutarea aventurii sau despre cei care vor să se rupă pentru câteva zile de cotidian, la un preţ decent.

Pentru cei mai pretenţioşi clienţi, un hotel de 4 sau 5 stele din Sinaia sau din Azuga nu poate fi decât reţeta unui Paşte de vis. La preţuri cuprinse între 1.200 şi 2.000 de lei, camera dublă, pe noapte, turiştii beneficiază de 2 sau 3 nopţi de cazare cu micul dejun, trataţie tradiţională după slujba de Înviere, masă festivă în ziua de Paşte şi acces gratuit şi nelimitat la centele SPA ale hotelurilor. În plus, şampania este la discreţie.

Paşte la cabană

Pentru amatorii mişcare în aer liber, cabanele şi pensiunile sunt o alegere inspirată. Plasate în decoruri de vis, la altitudine şi înconjurate, încă, de zăpadă, acestea îmbină confortul, tradiţia şi pofta de adrenalină. Disconturile au ajuns la 10% la preţurile afişate în urmă cu o lună, astfel că un sejur de două nopţi se încadrează între 400 şi 600 de lei pentru două persoane. "Suntem pregitiţi cu tot felul de sortimente tradiţionale româneşti şi haiduceşti, muzică bună şi multe specialităţi la grătar. Amatorii de sporturi de iarnă au acces foarte rapid la pârtiile de schi şi snowboard, iar în împrejurimi sunt foarte multe trasee cu grade diferite de dificultate, pentru excursii în aer liber", ne-a spus administratorul unei cabane din Sinaia.

Apartamentele, cele mai ieftine oferte

Dacă nu vă interesează luxul şi nu vă deranjează să vă spălaţi singuri vesela, chiar şi în concediu, închirierea unui apartament la Buşteni este soluţia ideală. Astfel, pentru 1.300 de lei, şase persoane pot petrece Paştele, într-un astfel de loc situat vizavi de Mănăstirea Caraiman.

"Bucătăria este complet echipată, sunt două grupuri sanitare, iar la parter există grătar pentru cei care vor această opţiune. Este cea mai ieftină ofertă, prin raportul preţ, condiţii şi capacitate de cazare de pe Valea Prahovei", ne-a spus Cristina Petre, operator în cadrul unei agenţii de turism din Ploieşti.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite