O nouă piaţă centrală, la Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria a alocat fonduri pentru realizarea unei pieţe, care va fi situată pe strada Decebal, pe un teren al societăţii Hale şi Pieţe.

Terenul de pe strada Decebal, care are o suprafaţă de 290 de metri pătraţi, a fost atribuit societăţii Hale şi Pieţe în 2010, printr-o hotărâre de Consiliu Local.

Recent, consilierii au aprobat alocarea a 350.000 de lei, din bugetul local, pentru realizarea acestei pieţe.

Proiectul construcţiei prevede o platformă betonată cu copertină metalică şi acoperiş din policarbonat, grupuri sanitare, un bazin pentru spălat zarzavaturi, placat cu gresie, şi o fântână pentru apa potabilă.

Termen de finalizare

Lucrarea a fost demarată în 2010, când a fost obţinut şi certificatul de urbanism şi avizele necesare proiectării, urmând a fi finalizată până la sfârşitul anului.

Practic, noua piaţă este o anexă a Pieţei Centrale, fiind o zonă în care vor avea acces comercianţii de produse agroalimentare, mici producători sau societăţi comerciale. În acest moment, în Ploieşti funcţionează alte opt pieţe agroalimentare, care sunt amplasate în toate zonele oraşului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite