O angajată a Primăriei Câmpina, cercetată pentru delapidare de fonduri
0O prahoveancă în vârstă de 42 de ani, din localitatea Breaza, este cercetată penal pentru delapidare. Prejudiciul este de aproximativ 100.000 de lei.
Poliţiştii de investigare a fraudelor au descoperit că, în perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2011, angajata Primăriei Câmpina, care locuieşte în Breaza, şi-a însuşit şi a folosit în interes personal sume de bani din bugetul instituţiei, reprezentând indemnizaţiile asistaţilor sociali, întocmind în fals state de plată cu nume fictive.
În documentele transmise la bancă, reprezentând plata angajaţilor primăriei, aceasta şi-a majorat salariul cu sume cuprinse între 100 şi 1500 lei. Pentru a intra în posesia banilor, femeia de 42 de ani a întocmit în fals trei carduri, folosindu-se de dosarele personale depuse la primărie, iar sumele virate în contul acestor carduri şi le-a însuşit.
Prejudiciul creat este de aproape 100.000 de lei. În prezent, aceasta este cercetată penal şi riscă ani grei de închisoare pentru fapta sa.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
