Noul prefect de Prahova a depus joi jurământul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Semcu este noul prefect al judeţului Prahova
Adrian Semcu este noul prefect al judeţului Prahova

Noul prefect de Prahova este, de joi, Adrian Semcu, după publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de Guvern adoptate cu o zi înainte. Tot atunci a fost dată şi decizia de încetare a colaborării cu fostul prefect

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova din 2008 şi până zilele trecute, Adrian Semcu a depus, joi, jurământul, în funcţia de prefect al judeţului, în prezenţa celui pe care l-a înlocuit, Adrian Dobre, a subprefectului Gabriel Hornoiu şi a directorului de Relaţii cu Instituţiile Prefectului din M.A.I., Constantin Mihart. Ceremonia a avut loc în Palatul Administrativ, la ea participând şi o serie de directori din instituţiile deconcentrate din judeţ.

Adrian Semcu a fost numit prefect prin Hotărârea de Guvern nr. 317, adoptată în şedinţa de miercuri şi devenită oficială joi, odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Vacantarea postului fusese decisă în aceeaşi şedinţă de Guvern.

„Mulţumesc primului-ministru şi ministrului Administraţiei pentru încrederea pe care mi-o acordă pentru următoarea perioadă, care ştim că nu va fi deloc uşoară, mai ales că se apropie alegerile locale şi cele parlamentare. Îi mulţumesc fostului prefect pentru profesionalism şi subprefectului Gabriel Hornoiu pentru colaborarea avută, sper să colaborăm la fel de bine şi de acum înainte şi cu el şi cu directorii de instituţii deconcentrate“, a declarat Adrian Semcu, noul prefect al judeţului Prahova.

Adrian Dobre a renunţat la funcţie pentru că doreşte să candideze pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. El a fost membru al PDL Ploieşti, dar şi-a suspendat acest statut în momentul în care a venit la Prefectură. Practic, acum nu se pune problema de înscriere în vreun partid, ci pur şi simplu de încetare a suspendării.

„Există cu siguranţă o nostalgie, mă leagă trei ani de această instituţie, de colegi şi de directorii cu care am colaborat. A fost o perioadă foarte frumoasă, dar şi cu unele dificultăţi, aş putea enumera problemele la deszăpezire, inundaţiile sau alunecările de teren. Sunt mulţumit că am făcut această instituţie mult mai transparentă. Am decis să candidez pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Am un proiect pe care vreau să-l prezint mai multor partide“, a declarat Adrian Dobre.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite