Ploieşti: Alice Neculea, expertul în artă pasionat de volum şi culoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Alice Neculea, expertul în artă pasionat de volum şi culoare
Ploieşti: Alice Neculea, expertul în artă pasionat de volum şi culoare

Autoarea expoziţiei „Portrete şi....portrete”, care poate fi admirată până săptămâna viitoare la Galeria de Artă, îşi împarte pasiunea între pictură şi sculptură.

Alice Neculea este de părere că anii de studenţie au fost cei mai frumoşi ani ai săi, mai ales că era la vârsta celor mai frumoase momente, dar şi pentru că făcea parte dintr-un colectiv unit, fiind singura fata dintr-o grupă de băieţi, la secţia de Sculptură a Academiei de Artă de la Iaşi.

Primele lucrări de sculptură pe care le-a realizat au fost făcute în şcoala generală, însă prima lucrare în afara temelor primite de la profesori a realizat-o la un an după terminarea facultăţii. Pe atunci artista era repartizată la Fabrica de mobilă de la Zalău, acolo unde trebuia să-şi facă stagiul de pregătire. A cioplit în lemn prima sa lucrare, lemnul fiind, de altfel, materia preferată de artistă atunci când vine vorba de sculptură. Tot la Zalău a realizat şi prima expoziţie personală de sculptură, cu lucrările pe care le confecţiona în atelierul de prototipuri al fabricii.

Revenind în Ploieşti, lui Alice i-a fost mult mai greu să sculpteze din cauză că nu deţine un atelier personal iar în apartamentul în care locuieşte ar fi imposibil să realizeze lucrările sale. Acum artista mai sculptează sporadic, în cadrul unor tabere de creaţie la care este invitată, în ţară sau în străinătate.

Culoare şi personaje
Una dintre pasiunile artistei descoperite recent este cea pentru culoare. Anul trecut, pe când picta un portret unui prieten, pentru a i-l da cadou de ziua lui, a realizat mai multe schiţe desenate sau în tuş. A urmat un alt portret pe care l-a făcut pentru salonul de iarnă organizat la Galeria de Artă, iar apoi i-a venit ideea de a expune o colecţie de personaje. „M-a furat portretul şi personajul, există o corelaţie între persoana care mi-a inspirat un portret şi personajul realizat, dar şi modul lui de reprezentare.

Fiecare portret este realizat cu persoane cunoscute, membri ai familiei, prieteni, cunoscuţi şi fiecare este pictat în felul în care eu cred că arată”, spune artista. Toate personajele, expuse împreună, crează o lume, o stare sau un univers, prin temele abordate de fiecare portret în parte. Alice Neculea expune pentru prima dată la Galeria de Artă, însă, alături de colegii săi din cadrul Uniunii Artiştilor Plastici a colaborat în cadrul mai multor expoziţii de grup organizate la Ploieşti. Mai mult, lucrările sale fac parte din colecţii din străinătate, din ţări precum Elveţia, Bulgaria, Ungaria sau Franţa.

Artista este angajată din 1990 în cadrul Muzeului de Artă din Ploieşti, pe postul de expert în artă modernă şi sculptură. Din 2005, ea este directorul adjunct al acestei instituţii, în care are ca atribuţii păstrarea şi evaluarea lucrărilor care fac parte din patrimoniul muzeului. 
 
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

De unde vine pasiunea pentru artă?
A.N.: Mama mea a avut talent şi înclinare spre artă dar până la urmă a ales alt drum. Încă din şcoala generală îmi era uşor să desenez orice vedeam şi nu înţelegeam de ce altora nu le iese. Prima mea lucrare a fost o pictură în ulei pe placaj, pe care am făcut-o în clasa a V-a, într-o vacanţă la Izvoare, când am pictat casa şi curtea. Încă mai păstrez acea lucrare, care se află în casa de acolo.

Când aţi descoperit sculptura?
A.N.: Am intrat la liceul de artă şi acolo am primit educaţia specifică. Tot atunci am făcut şi sculptură şi am ales să studiez mai târziu sculptura pentru că îmi plăcea foarte mult volumul şi îl simţeam foarte bine. În momentul acela mă atrăgea mai mult decât pictura.

CE-I PLACE
Artistei îi plac cărţile, natura şi caii. Citeşte foarte mult, din orice domeniu, de la literatură şi istorie la filosofie, astfel că îi este foarte greu să se decidă în privinţa unui scriitor sau unei cărţi preferate. De asemenea ea are o casă la Izvoare acolo unde îi place foarte mult să meargă pentru a se relaxa. Iubeşte muntele, a practicat alpinism într-un club de profil dar şi speologia.

CE NU-I PLACE
„Nu-mi place isteria răutăcioasă ieşită de sub control, răutatea dezlănţuită. Nu mai des decât alţii am intrat în contact cu persoane care au astfel de probleme dar nu îmi place răutatea în masă. Te mai enervează şi prostia şi fudulia uneori, dar răutatea mă deranjează cel mai mult la umanitate în general”, explică Alice.

PROFIL

Născută
1 martie 1964, Vaslui

Studii
Academia de Artă Iaşi, secţia Sculptură

Familie
Căsătorită, are o fată şi un băiat

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite