Ploieşti: Ana Neagu organizează nunţi de vis pentru ploieşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 25 de ani are propria firmă şi se ocupă de organizarea celui mai important eveniment din viaţa fiecăruia dintre noi.

„După ce am terminat facultatea în 2006, am lucrat o perioadă la o firmă de marketing, după care am început să mă ocup de propria firmă”, spune Ana. Soţul Anei a fost cel care a pus bazele afacerii, acesta participând la diferite evenimente festive, filmând cele mai importante momente.

„Mă uitam împreună cu soţul meu la evenimentele pe care le filmase şi au început să mă intereseze aspecte ale organizării evenimentului, cum ar fi decorul sălii, numerele artistice, cadourile oferite invitaţilor”, povesteşte Ana. Înainte de a începe organizarea de evenimente, Ana s-a documentat pe internet despre principalele etape ale unui eveniment şi despre organizarea unei nunţi atât în ţară, dar şi în străinătate.

Clienţii vin prin recomandări
Firma Anei a fost printre primele din Ploieşti care aveau ca obiect de activitate organizarea de evenimente. „Eram a treia firmă de profil din oraş. La început oamenii nu ne cunoşteau, iar clienţii încercam să îi atragem prin reclamă. Acum, aproximativ 90% din clienţii noştri vin prin recomandări”, spune tânăra. Ana oferă servicii din cele mai diverse, pornind de la alegerea localului, asigurarea decoraţiunilor interioare şi a aranjamentelor florale şi până la închirierea de limuzine şi maşini de epocă.

„Pentru organizarea de nunţi, acum se poartă aranjamentele tematice. De exemplu, în vară, am avut solicitări pentru tema marină şi am adus peşti vii de acvarii, meniurile au fost în formă de scoică şi tot ce am aranjat a ţinut cont de această tematică. Acum este la modă tematica toamnei, cu bostani şi cadouri în formă de frunză”, ne-a zis Ana.

Rochii de mireasă unicat
Pornind de la dorinţa clientelor de a avea o rochie specială pentru cea mai importantă zi din viaţă, Ana şi-a deschis de curând şi un magazin de rochii de mireasă.

„Rochiile pe care le avem în magazin sunt unice. Clientele pot veni cu un model pe care l-au găsit pe internet sau într-o revistă şi noi le croim rochia exact aşa cum îşi doresc. Sau dacă le place o rochie din magazin, dar ar vrea sa îi aducă modificări şi acest lucru este posibil pentru că avem un atelier de croitorie”.

Pe lângă organizarea de nunţi, Ana se ocupă şi de petrecerile private pentru firme. „Firmele îşi doresc astfel de petrecei cu ocazia sărbătorilor de iarnă sau la aniversarea firmei. Aceste evenimente sunt organizate de la zero, în sensul că dacă persoana care venea pentru o nuntă avea idee în proproţie de 60% cam cum şi-ar dori să fie, firmele sunt interesate doar să iasă foarte bine”.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Cât costă organizarea unei nunţi?
A.N.: În funcţie de solicitarea fiecărui client şi a serviciilor pe care le doreşte, organizarea unei nunţi poate costa de la 3.000 de lei până la 30.000 de lei.

Cât durează pregătirea unui astfel de eveniment?
A.N.: În general, planificarea unei nunţi începe cu o săptămână înainte, dar pentru evenimentele mai speciale se începe şi cu trei săptămâni înainte de data fixată.

Faptul că eşti tânără este un avantaj în relaţia cu clienţii?
A.N.: Da, faptul că sunt de vârstă apropiată cu majoritatea clienţilor mă avantajează. În felul acesta pot înţelege mai bine ce îşi doresc, iar ei sunt mult mai deschişi.

CE-I PLACE
"Mi-aş dori să fac multe lucruri, însă din păcate nu am mult timp liber. Îmi place să citesc şi să călătoresc”.

CE NU-I PLACE
„Nu-mi plac indiferenţa şi lipsa de corectitudine a unor persoane cu care sunt nevoită să interacţionez de multe ori”.

PROFIL

Născută
5 mai 1984, Ploieşti

Studii
Facultatea de Litere şi Ştiinţe – specializarea administraţie publică- Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

Profesie
organizator evenimente festive

Familie
căsătorită, un băieţel de trei săptămâni

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite