Muzeul Naţional al Petrolului din Ploieşti stă să cadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Naţional al Petrolului din Ploieşti, unic în România, înfiinţat în anul 1961 într-o clădire declarată monument istoric, este în stare avansată de degradare.

Din imobilul care adăposteşte peste 10.000 de obiecte de inventar (expoziţii cu documente originale, hărţi geologice, fotografii şi machete care reproduc utilaje specifice petrolului) se desprind cărămizi şi bucăţi de tencuială, ce pun în pericol siguranţa trecătorilor.

 „Noi am împrejmuit zona cu probleme. Acum aşteptăm să fie luate măsuri. Nu putem interveni până când nu primim aviz favorabil demarării lucrărilor de reabilitare a exteriorului clădirii de la Comisia Monumentelor Istorice. Ultima reparaţie a acestei clădiri, care datează de la 1900, a avut loc înainte de anul 1995", a precizat Gabriela Tănăsescu, directorul Muzeului Naţional al Petrolului.

„E păcat să nu ne preocupăm de istoria petrolului. Ştiu că la muzeu există exponate unice în lume, foarte valoroase. E bine să avem grijă de bunurile noastre. Statul român trebuie să aloce fonduri pentru reparaţia acestei clădiri", a spus Dumitru Enescu, un ploieştean de 54 de ani, de profesie inginer petrolist.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite