Mulțescu: „Mergem după puncte în «Ştefan cel Mare»”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Mulţescu
Gigi Mulţescu

După ce, etapa trecută, a obţinut cea dintâi victorie din 2012, Petrolul speră ca sâmbătă să aducă şi primele puncte din deplasare, în acest retur de campionat. "Lupii" vor juca în "Ştefan cel Mare", cu Dinamo Bucureşti, de la ora 19.00.

Aflat la cel de-al doilea său joc pe banca "galben-albaştrilor", Gheorghe Mulţescu s-a arătat încrezător înaintea confruntării cu Dinamo Bucureşti, "Chiar dacă întâlnim pe Dinamo, asta nu înseamnă că va fi un joc special pentru noi. În situaţia actuală, orice meci este la fel de important şi trebuie să le tratăm pe toate la fel. Sigur, ţinând cont de faptul că vom avea un adversar valoros, aflat în prima parte a clasamentului, şi strategia noastră trebuie să fie una realistă. Mergem să câştigăm, dar, dacă nu se poate, sperăm să obţinem măcar un punct", a declarat Gheorghe Mulţescu.

„Mă îndoiesc că va fi suficient să încercăm să conservăm un rezultat de 0-0, aşa că trebuie să dăm gol, sau chiar goluri, pentru a obţine un rezultat pozitiv. Poate că Dinamo nu trece printr-o formă sportivă foarte bună, dar are jucători, precum Marius Niculae, Dănciulescu sau Cătălin Munteanu, care pot decide în orice moment soarta unei partide", a mai adăugat tehnicianul petroliştilor.

„Dinamo e ca o fiară rănită, care-şi joacă, poate, ultima şansă să rămână în lupta pentru titlul. Noi suntem precum o fiară flămândă, ce trebuie să mânânce în fiecare etapă, să adune puncte. Însă, nu avem presiunea rezultatului, cum s-a întâmplat în meciul cu FC Braşov, atunci când eram obligaţi să câştigăm. Şi dacă vom pierde mâine, tot vom continua, cu şanse reale, cursa pentru salvarea de la retrogradare", a conchis Mulţescu.

Petroliştii au intrat, de ieri, în cantonament, iar deplasarea către Bucureşti o vor face în vineri seară. Pentru jocul de mâine, „lupii" nu vor putea conta pe Cristi Melinte, suspendat pentru acumularea a şapte cartonaşe galbene, însă în lot va intra Florin Maxim, jucător legitimat în această săptămână.

fcpetrolul.ro

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite